Joi, 1 aprilie, la sediul Instituției Prefectului  județului Suceava a avut loc o întâlnire de lucru cu reprezentanții școlilor de șoferi, cu scopul de a găsi soluții pentru persoanele care au susținut proba teoretică și cărora urmează să le expire dosarul. Din cadrul Instituției Prefectului au participat prefectul Iulian Cimpoeșu, subprefectul Alexandru Salup și șeful SPCRPCÎV, Donciu Viorel Andrei.
În continuarea eforturilor depuse în vederea normalizării activității Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, Instituția Prefectului județului Suceava  informează cu privire la următoarele: în urma analizei realizate la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, s-a decis ca din data de 16 aprilie 2021 să înceapă examinarea cursanților de la categoria A, în municipiul Suceava, urmând ca din luna iunie să înceapă examinarea pentru categoria A și în restul municipiilor din județ.
Pentru restul categoriilor, conform ordinului prefectului, examinarea practică se va face doar în municipiul Suceava.
De asemenea, SPCRPCÎV face eforturi pentru reducerea termenelor pentru șoferii profesioniști, categoriile C, CE, D.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.