În cadrul interviului „…. despre România, cu Laura Chiriac”, Cătălin Ivan a oferit o serie de explicații și în același timp a făcut o serie de precizări în raport cu relația puțin cunoscută dintre șeful PSD, Victor Ponta și familia Cocoș.
Europarlamentarul PSD a precizat, pornind de la mărturisirea Elenei Udrea despre o vizită în biroul lui Ponta dintr-o seară din 2013 pentru a negocia numirea Laurei Codruța Kovesi în fruntea DNA, că sunt foarte puțini lideri social- democrați care să aibă cunoștință despre acest birou secret al premierului și mult mai puțini care să fi fost acolo vreodată.
De asemenea, Cătălin Ivan a catalogat această negocierea Udrea- Ponta drept un lucru extrem de grav și a subliniat că actualul șef al PSD trebuie să explice în fața partidului întâlnirea menționată de fosta șefă a PMP. În plus, Ivan a precizat că nu a știut despre negocierea purtată între cei doi, deși era purtător de cuvânt al PSD și unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Victor Ponta.
Laura Chiriac: Eraţi purtător de cuvânt al PSD şi apropiat de Victor Ponta în anul 2013, anul în care Elena Udrea spune că se întâlnea cu prim-ministrul ca să facă lobby, susţine domnia sa, pentru numirea doamnei Laura Codruţa Kovesi în funcţia de şef al DNA. Aveţi idee, sunteţi la curent cu aceste întâlniri, ştiţi de ele?
Cătălin Ivan: Nu. Este o problemă pe care Victor Ponta este obligat să o lămurească în faţă partidului, în primul rând, în faţă celor care au votat un Victor Ponta care lupta cu Traian Băsescu şi cu regimul lui Traian Băsescu, şi apoi în faţa societăţii în ansamblu, pentru că sunt foarte puţini din Biroul Permanent, nu zic preşedinţi de organizaţii judeţene, care ştiu că Victor Ponta are un birou în blocul în care locuieşte. Nu să fi ajuns acolo vreodată.
Laura Chiriac: Oamenii mai au birou acasă.
Cătălin Ivan: Bun, dar faptul că Elena Udrea, nu numai că ştie că are, dar că a şi fost acolo, a şi negociat lucruri importante pentru ţară, eu cred că este grav. Dacă s-a întâmplat, este un semn mare de întrebare, nu ştiu dacă chiar a fost. Dar şi simplul fapt că ştie că Victor Ponta are un birou acolo, repet, nu mulţi din partid ştiu.
Laura Chiriac: Nu aţi fost niciodată în acest birou?
Cătălin Ivan: Eu mă număr printre cei care ştiu. Am fost o singură dată în 2012.
Laura Chiriac: Unde aţi avut discuţii legate de partid?
Cătălin Ivan: Pregăteam alegerile locale, eram atunci în USL, era un algoritm cu liberalii să vedem şi pe mine mă interesa în acel moment ce se întâmplă la Iaşi cu Consiliul Judeţean, cu Primăria, cu primarul. Asta a fost singura discuţie.
Laura Chiriac: Din informaţiile din interior pe care le aveţi, ce l-ar fi putut face pe Victor Ponta să o nominalizeze până la urmă pe Laura Codruţa Kovesi la DNA? Ar fi putut să fie influenţat în vreun fel, aveţi informaţii în acest sens?
Cătălin Ivan: La fel că şi pactul de coabitare, şi acest moment este un moment controversat pe care noi am încercat să îl explicăm atunci la televizor, dar nu a fost foarte convingător. Eu cred că Victor Ponta trebuie să îl lămurească odată pentru totdeauna.
Laura Chiriac: Dar în faţa dumneavoastră, a membrilor de partid, a apropiaţilor, l-a evocat, l-a explicat?
Cătălin Ivan: A fost o discuţie foarte scurtă şi argumentul a fost că nu se putea altfel, trebuia deblocată situaţia şi era singura varianta să te înţelegi cu Traian Băsescu. Dacă este adevărat, nu ştiu dacă este adevărat. Dar dacă este adevărat că, totuşi, Elena Udrea a fost la Victor Ponta şi au negociat, atunci lucrurile capătă o nuanţă îngrijorătoare şi Victor Ponta trebuie să lămurească aspectul ăsta.
Laura Chiriac: Dumneavoastră sunteţi la curent şi cu alte întâlniri dintre Elena Udrea și Victor Ponta, pe alte teme, nu neapărat această temă?
Cătălin Ivan: Doamna Elena Udrea a spus că relaţia dintre Victor Ponta şi familia Cocoş – Elena Udrea, Dorin Cocoş – este o relaţie veche de când lumea. Nu cunosc mai mult, nu am mai multe detalii. Iarăşi, Victor Ponta trebuie să lămurească foarte clar care este relaţia pe care o are sau a avut-o în trecut cu Elena Udrea, Dorin Cocoş, oameni foarte apropiaţi de Traian Băsescu, pentru că noi am dus o luptă cu Traian Băsescu.
Laura Chiriac: Ne-ați vândut o imagine falsă, dumneavoastră PSD-ul, era o relație apropiată între Victor Ponta și Elena Udrea de fapt, și Traian Băsescu era un inamic inventat?
Cătălin Ivan: Nu. Eu nu cred că a fost. Nu vreau să cred. Noi, cei din PSD, ne-am luptat cu Traian Băsescu sincer și chiar cred și acum că Traian Băsescu a făcut foarte mult rău României. Victor Ponta, dacă a avut relații apropiate cu Dorin Cocoș, cu Elena Udrea, trebuie s-o spună. Nu știu, nu cunosc. Nu am fost atât de apropiat de Victor Ponta încât să-i cunosc prietenii.
Lasa un raspuns