S-au despărțit de mai bine de zece ani, iar în prezent, fetele din ASIA încing telefoanele atât de tare, încât unele uită să-și mai hrănească și copilul, iar altele se trezesc că au lăsat mâncarea pe foc timp de două ore.

Au  fost în mare vogă prin anii 2000, dar cum nicio minune nu ține la nesfârșit, fetele din ASIA s-au despărțit și ele, odată cu decizia Irinei Nicolae, liderul trupei de atunci, de a părăsi corabia. Aceasta s-a dedicat relației cu Marius Vizer, cu care ulterior s-a și căsătorit.

La vremea aceea, fiecare și-a lins rănile iar o perioadă și-au luat o vacanță binemeritată. După un timp, câteva dintre ele s-au întors la muzică. Sorana a continuat să cânte, la fel și Sylvia, Anca Neacșu și Yanna. Fiecare însă pe cont propriu.

Pierd noțiunea timpului

În prezent, la ani distanță, niciuna nu mai are vreo tangență așa mare cu muzica și cu spectacolele. Excepție fac, într-o mică măsură, doar Yanna, amintirile le chinuiesc…Atât de tare, încât încing telefonul între ele până se lasă seara sau vorbesc pe internet, uitând că de fapt mai au și alte lucruri de făcut…

Citește articolul complet aici: www.libertatea.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.