Marți, în jurul orei 16:30, în timp ce conducea autoturismul pe strada Mihai Eminescu, din oraşul Vicovu de Sus, la pătrunderea pe strada Calea Cernăuţi, o femeie de 39 de ani, din localitate, nu a acordat prioritate de trecere unei femei de 67 de ani, localnică, care se deplasa pe bicicletă pe strada Calea Cernăuţi și a accidentat-o ușor.
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, cele două femei au fost testate cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, conducătoarei auto i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.
Lasa un raspuns