Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost joi, 6 iunie, pe șantierul de la Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” din Suceava. Alături de acesta a fost și directorul Aeroportului, Ioan Măriuța.
Potrivit lui Flutur, în prezent se lucrează la demolarea clădirilor vechi pentru a face loc construicției celui de-al treilea terminal cu două corpuri, ce se va întinde pe aproximativ 4000 de metri pătrați.
„Primul corp va rezolva problema intrării pasagerilor, toate fluxurile care sunt prevăzute de legislație, iar cel de-al doilea, către pistă, va facilita urcarea în avioane. Dorim să dublăm capacitatea. Se lucrează în momentul de față și la extinderea parcării, undeva la 300 de locuri. De asemenea, pregătim caietul de sarcini pentru terminalul cargo, ce va fi amplasat vis a vis de actualul aeroport, la aeroclub, cu acces la pistă, cu parcarea aeronavelor și o clădire specializată pentru transportul de mărfuri”, a spus Flutur, care a adăugat că: „Vor fi investiții mari la Suceava. Pregătim ILS-ul, sistemul de aducere la sol a aeronavelor pe timp de ceață. Deja s-a făcut comanda pentru un stâlp nou și aparatura adecvată, astfel încât, până la sfârșitul acestui an, aeronavele să poată ateriza indiferent de condițiile meteo”.
Șeful administrației județene a precizat că sunt discuții avansate cu Israelul, cu Bruxelles, cu Parisul și cu Spania, în vederea de deschidere de noi curse aeriene.
Lasa un raspuns