Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a participat joi, 14 mai, la ședința Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, ședința care a avut loc în sistem videoconferință. Președintele CJ a venit și cu o serie de propuneri.

 Astfel, pentru exercițiul financiar 2014-2020 a fost propusă regândirea Ghidului solicitantului, mai exact a condițiilor specifice de accesare a fondurilor pentru „Consolidarea capacității sistemului medical public de gestionare a situației de urgență cauzată de criza COVID-19”. 

„Este vorba despre finanțarea pe Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020,  Axa Prioritară 9 Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19,  Obiectivul Specific 9.1 Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19. Ghidul a fost lansat în dezbatere publică de Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare.
Concret, dorim să putem accesa fonduri europene pentru construcția modulară la Spitalul Județean Suceava a acelei Unități de Terapie Intensivă în extinderea Secție de Boli Infecțioase”, a precizat Gheorghe Flutur.

Președintele CJ Suceava a precizat și că pentru turism sunt necesare măsuri concrete, proiecte eligibile pentru relansarea turismului, stimularea asocierii stațiunilor turistice, infrastructură și servicii comune de transport, proiecte de recâștigare a încrederii turiștilor în zonele afectate de pandemie, pe modelul altor țari.

De asemenea, am propus posibilitatea accesării de fonduri prin înființarea unei axe cu sume mai consistente pentru mediul de afaceri în domeniul procesării și depozitării produselor alimentare”, a mai precizat Gheorghe Flutur.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.