Urmare a unei sesizări a jurnalistului Alex Nedea – RECORDER, cu privire la fapte de încălcare a regimului silvic din două locații, din zona localităților Panaci și Dârmoxa, județul Suceava, în data de 23.09.2021, delegați ai Gărzii Forestiere Suceava, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliție Județen Suceava, Inspectoratul Județean de Jandarmi Suceava și delegați ai ocolului silvic Dealu Negru, s-au deplasat în teren în vederea verificării aspectelor sesizate.
În una din locatiile verificate, situată în zona Dârmoxa, într-o suprafață de fond forestier proprietate privată aparținând unei persoane fizice administrată de către ocolul silvic Dealu Negru, a fost identificata o partida de produse accidentale. Desi actul de punere in valoare prevedea recoltarea arborilor din categoria produselor accidentale, in teren au fost identificate un număr de 14 cioate provenite de la arbori verzi a căror caracteristici nu respectă natura produselor accidentale. Tot în cadrul aceleiași partizi a fost identificat și un arbore pe picior care desi era pus în valoare ca produs accidental, nu întrunea această condiție.
Materialele lemnoase rezultate in urma taierilor, cu un volum total de 20,99 mc, au fost predate în custodia OS Dealu Negru.
Ca urmare a aspectelor constatate, Garda Forestiera Suceava va formula o sesizare penala cu privire la folosirea contrar dispozitiilor legale a dispozitivului de marcat și fals intelectual.
În alta locatie, pe raza comunei Panaci pe o pasune impadurita, proprietate privată aparținând unei persoane fizice au fost identificați arbori care prezentau urme ale unui dispozitiv special de marcat și diferite culori de vopsea. Intrucat exista suspiciuni cu privire la utilizarea dispozitivului de marcat se va proceda la verificarea documentatiei care a stat la baza punerii in valoare în vederea stabilirii legalității punerii în valoare, exploatării și a expedierii materialelor lemnoase.
Precizăm faptul că Garda Forestieră Suceava a demarat începând cu data de 21.09.2021 un control cu privire la suprafețele de fond forestier administrate de către ocolul silvic Dealu Negru pe raza județului Suceava, la această dată fiind în derulare verificările scriptice, urmând ca începând cu data de 28.09.2021 să înceapă și controalele de fond în teren, verificări la care vor participa și delegați ai Inspectoratului General al Poliției Române.
Garda Forestieră Suceava apreciază efortul jurnalistilor de investigații cu privire la protejarea pădurii și asigură pe toți cei interesați de întreaga disponibilitate și celeritate în soluționarea oricăroraspecte privind respectarea cadrului legal din domeniul silvic.
Lasa un raspuns