Garderoba unui bărbat care vrea să aibă un look impecabil, fără să se vadă că a depus prea mult efort, este, în general, construită din câteva piese de bază. Acestea sunt articole care trec proba timpului, în pofida noilor tendințe care apar în modă, în fiecare sezon. Astfel, cu doar câteva piese pe care le ai în dulap, poți să îți configurezi propriul stil în care să te simți cel mai bine. În sezonul rece, mizează pe haine cu texturi interesante, precum lâna sau pielea întoarsă, care pot fi purtate în straturi, pentru că vremea poate fi capricioasă. De asemenea, țesăturile trebuie să fie moi, pentru un plus de confort. Iată mai jos care sunt articolele de îmbrăcăminte care să nu îți lipsească din garderobă, în sezonul rece.
Jachetele
O jachetă subțire este necesară atunci când afară este soare, dar frig, în același timp. Dacă stilul tău este sport sau casual, alege o jacheta de barbati din fâș, care să se asorteze cu majoritatea pieselor din garderoba ta. Poți miza pe culori închise, precum negrul, bleumarinul sau maroul, în funcție de preferințe. O altă jachetă de bază din garderobă este cea din piele, însă, dacă nu ai motocicletă, renunță la genul biker și alege una mai simplă, cu mai puține fermoare, de culoare neagră. Nu în ultimul rând, pentru un stil casual, o jachetă din tweed, confecționată din lână, va oferi ținutei un aer tipic englezesc. Alege tonurile de pământ, maro sau muștar, potrivite pentru sezonul rece. Pentru un aspect și mai cool, asortează la această jachetă pantaloni din lână sau velur.
Încălțămintea
De mulți ani, pantofii sport fac parte din garderoba casual, motiv pentru care trebuie să ai o pereche în dulapul tău. Nu alege pantofi pentru alergare colorați, ci modele clasice din pânză sau piele, de exemplu, conversi. Talpa trebuie să fie, la fel ca șireturile, de culoare albă. Pe de altă parte, pentru zilele mai reci, poți alege o pereche de ghete chelsea, un model devenit clasic. Sunt practice, pentru că se încalță ușor, iar faptul că sunt confecționate dintr-o singură bucată de piele face întreținerea cu cremă de pantofi mult mai ușoară.
Pantalonii
Jeanșii sunt una dintre cele mai practice piese din orice garderobă, deoarece se adaptează atât la o ținută mai elegantă, cât și la una casual. Un model clasic poate fi purtat fie cu pantofi, fie cu o pereche de încălțăminte sport. Pentru zilele mai reci, alege pantaloni din țesătură de lână fină, de culoare gri închis, care țin cald și se potrivesc cu aproape orice. Combină-i cu o jachetă din tweed, pentru o ținută casual, sau cu cămașă și cravată, sub un pulover de cașmir, pentru un look clasic.
Piesele pentru partea superioară
Extrem de simplu, tricoul alb este o piesă de bază în garderoba unui bărbat. În anii 1950, era purtat de chipeșii de la Hollywood, ca James Dean, Steve McQueen, Marlon Brando și, de atunci, nu a mai părăsit garderoba masculină de bază. Alege tricouri albe, simple, fără imprimeuri, cu guler rotund, cu mâneci nu prea lungi. Dacă trebuie să porți frecvent costum, trebuie să ai în garderobă cămăși albe, un articol foarte versatil, care poate fi purtat și într-o ținută casual. Alege cămăși din materiale naturale, precum bumbacul sau mătasea. Cardiganele, cu nasturi sau fermoar, sunt mai aspectuoase decât hanoracele, fiind potrivite pentru o ținută casual sau mai elegantă. Alege unul cu model clasic, pe care îl poți purta peste un tricou sau o cămașă. De asemenea, poți include în garderoba de bază pulovere de cașmir cu modele variate, cu sau fără guler înalt. Cașmirul este realizat din lâna unor capre cu același nume și este perfect pentru sezonul rece, fiind un material ușor, dar călduros. Un astfel de pulover poate fi purtat peste o cămașă sau sub un blazer, pentru un look casual sau sport elegant.
Piesele de mai sus sunt haine esențiale într-o garderobă de bază, sunt atemporale, deci nu este necesar să le schimbi de la sezon la sezon. Cu ele îți poți crea numeroase ținute, pentru a arăta bine îmbrăcat, fără să pară că te-ai străduit prea mult.
Sursa foto: Shutterstock
Lasa un raspuns