Procurorii DNA – sectia de combatere a coruptiei au dispus trimiterea in judecata , sub control judiciar, a inculpatilor Pricop Radu Petru si Lucinschi Sergiu. Primul fiind avocat, si ginerele fostului presedinte al Romaniei, iar cel de-al doilea , om de afaceri, potrivit comunicatului trimis de DNA.

LUCINSCHI SERGIU, om de afaceri, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:

– șantaj,

– trafic de influență,

– fals în declarații,

– participație improprie în forma instigării, la infracțiunea de fals intelectual,

PRICOP RADU PETRU, avocat în cadrul Baroului București, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:

– complicitate la șantaj,

– instigare la infracțiunea de fals în declarații.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada decembrie 2014 – martie 2015, inculpatul Lucinschi Sergiu, beneficiind de complicitatea inculpatului Pricop Radu Petru, a exercitat asupra unui om de afaceri (denunțător în prezenta cauză), acțiuni de constrângere, pentru a-l determina să-i remită suma totală de 4.000.000 euro, nedatorată de acesta din urmă.

Astfel, firma la care Lucinschi Sergiu era asociat/acționar a introdus la DIICOT o plângere penală, dând, în mod intenționat, unor afaceri comerciale nerentabile, o încadrare juridică penală. Acțiunile de constrângere au constat în condiționarea retragerii plângerii penale respective de acceptul omului de afaceri de a remite suma de bani menționată.

De asemenea, inculpatul Lucinschi Sergiu i-a promis omului de afaceri că va depune diligențele necesare astfel încât să fie schimbată încadrarea juridică a tuturor faptelor care făceau obiectul plângerii într-o infracțiune pentru care, la retragerea plângerii prealabile, ancheta încetează.

În perioada decembrie 2014-martie 2015, pentru a adăuga presiunii descrise mai sus un mijloc de constrângere și mai puternic, în concordanță cu cuantumul sumei respective, inculpatul Lucinschi Sergiu a pretins că are influență, prin intermediul unor persoane importante, asupra organelor judiciare implicate în instrumentarea unor cauze penale care-l priveau pe omul de afaceri, aflate în lucru la același procuror, respectiv Jurj Tudoran Remus.

În acest sens, inculpatul Lucinschi Sergiu i-a mai promis omului de afaceri că va determina organele judiciare să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv efectuarea de demersuri pentru ridicarea unor sechestre instituite asupra bunurilor omului de afaceri și pentru soluționarea dosarelor într-o manieră favorabilă acestuia din urmă, indiferent de probele existente.

Sub imperiul acestor constrângeri repetate, temându-se de repercusiunile unui eventual refuz în condițiile în care Lucinschi Sergiu i-a arătat că ar putea influența atitudinea procurorului de caz, la data de 17 martie 2015, în schimbul „ajutorului” promis, inculpatul Lucinschi Sergiu a pretins și a primit de la omul de afaceri dreptul de creanță asupra sumei de 2.000.000 euro, în forma unui contract fictiv de împrumut.

Soluția semnării contract fictiv de împrumut a fost identificată de inculpatul Pricop Radu care, în perioada decembrie 2014-martie 2015, l-a sprijinit în activitatea infracțională pe inculpatul Lucinschi Sergiu, prin formularea a mai multor soluții nelegale, menite să justifice remiterea banilor către inculpatul Lucinschi Sergiu.

Prin acest document, întocmit la instigarea inculpatului Pricop Radu, Lucinschi Sergiu a declarat în mod nereal, sub semnătură proprie, în fața notarului public, că, în perioada 2008-2010, i-a dat omului de afaceri cu titlu de împrumut, suma de 2.000.000 euro, omul de afaceri recunoscând acest lucru și angajându-se să îi restituie până la data de 24 decembrie 2015.

Prin această declarare necorespunzătoare a adevărului, inculpatul Lucinschi Sergiu l-a instigat, cu intenție, pe notarul public să comită, fără vinovăție, un fals intelectual, cu ocazia întocmirii și autentificării contractului de împrumut respectiv.

După semnarea acestui act, inculpatul Lucinschi Sergiu a continuat să îl constrângă în același mod pe omul de afaceri să semneze un contract similar pentru o altă sumă, având același cuantum (2.000.000 euro).

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Procurorii anticorupție au dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de suspectul Jurj Tudoran Remus într-un dosar separat, sub aspectul complicității la infracțiunea de șantaj.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București, cu propunere de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză.
UPDATE:
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului COMĂNEANU CONSTANTIN, ofiţer de poliţie judiciară cu gradul profesional de comisar de poliţie în cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, pentru infracţiunea de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
Inculpatul Comăneanu Constantin, ofiţer de poliţie judiciară cu gradul profesional de comisar de poliţie, delegat să lucreze în cadrul DIICOT, a primit de la o persoană, în două rânduri, respectiv în zilele de 12.02.2015 şi 30.03.2015, suma totală 10.000 euro (de fiecare dată câte 5.000 euro), sumă ce reprezenta recompensa pentru ajutorul acordat unui om de afaceri, în sensul oferirii, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, de date şi informaţii dintr-un dosar penal aflat în instrumentarea D.I.I.C.O.T. care îl privea pe acesta din urmă şi în care ofiţerul de poliţie fusese delegat pentru a efectua acte de urmărire penală, fiind depistat în flagrant la data de 30.03.2015.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză.

Prezentul dosar a fost disjuns din cauza în care, la data de 26 iunie 2015, au fost trimiși în judecată inculpații LUCINSCHI SERGIU și PRICOP RADU PETRU (vezi comunicat 1170 din 29 iunie 2015).

DNA face precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.