Problemele și nemulțumirile minerilor au fost pe larg discutate împreună cu ministrul energiei, Vlad Grigorescu. Ajunși la o înțelegere, minerii au suspendat greva.
Mugurel Huțuleac, președintele Sindicatului Exploatare Preparare Uraniu din Compania Națională a Uraniului, a declarat că de la începutul săptămânii următoare împreună cu conducerea executivă vor lucra la planul de restructurare și de eficientizare a companiei.
„Dacă în perioada următoare nu vom realiza acest plan, cele 47 de milioane din prima tranșă nu vor mai fi alocate și vom avea iar probleme”, a declarat Mugurel Huțuleac.
Acesta a subliniat că în urma întâlnirilor cu ministrul energiei, părțile au convenit ca în perioada următoare să fie numită interimar, în funcția de director general pentru o perioadă determinată, Sandu Petronela.
„În termen de 12 zile, conform minutei semnate de ministrul Vlad Grigorescu, dacă se va aproba planul de restructurare, se va încasa suma de 47 de milioane, reprezentând prim parte din ajutorul de salvare, în valoare totală de 62 de milioane lei. Acești bani vor acoperi suma de 600 lei avans chenzină și 500 de lei primă pentru Ziua Minereului”, a mai declarat Mugurel Huțuleac.
Totodată, președintele Huțuleac a pus accent pe faptul că planul care urmează să fie realizat va trebui să fie credibil, deoarece reprezentanții statului și ai băncilor vor analiza literă cu literă fiecare punct din plan.
Sandu Petronela, noul directorul general interimar, a declarat că este singura persoană care a comunicat permanent cu sindicatul.
„Sunt singura care a crezut în continuarea activității și nicio clipă nu am crezut în închiderea minei. De asemenea, sunt singura care a depus documentația pentru salvare, pentru că și eu vreau să lucrez în continuare aici”, a declarat Sandu Petronela.
Aceasta a subliniat că a acceptat funcția de director general interimar pentru a debloca situația în care se află acum lucrătorii din subteran.
Lasa un raspuns