Proiectele celor două Coduri fiscale aprobate, miercuri, în ședința de Guvern vine cu noi măsuri în vederea combaterii evaziunii fiscale. Astfel, băncile, cazinourile, notarii, avocaţii, agenţii imobiliari vor fi obligaţi să anunţe zilnic ANAF, după caz, lista persoanelor şi a firmelor care deschid-închid conturi, operaţiunile în lei sau valută sau tranzacţii despre care „au luat cunoştinţă” cu ocazia derulării activităţii, de peste 5.000 euro.

Instituţiile de credit vor fi obligate să comunice zilnic organului fiscal central lista titularilor persoane fizice, juridice sau orice alte entităţi fără personalitate juridică care deschid ori închid conturi, cu datele de identificare ale persoanelor care deţin dreptul de semnătură pentru conturile deschise la acestea, lista persoanelor care închiriază casete de valori, precum şi operaţiunile în lei sau în valută a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 5.000 euro, indiferent dacă tranzacţia este efectuată prin una sau mai multe operaţiuni ce par a avea o legătură între ele.

Prin „operaţiuni ce par a avea o legătură între ele” se va înţelege operaţiunile aferente unei singure tranzacţii decurgând dintr-un singur contract sau înţelegere de orice natură între aceleaşi părţi, a căror valoare este fragmentată în tranşe mai mici de 5.000 euro ori echivalentul în lei, atunci când acestea sunt efectuate în cursul aceleiaşi zile bancare.

Totodata,băncile vor fi obligate să anunţe zilnic Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi despre transferurile externe în şi din conturi pentru sume a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 5.000 de euro.

Va fi menţinută obligaţia băncilor ca, la solicitarea ANAF, să comunice, pentru fiecare titular care face subiectul solicitării, toate rulajele şi/sau soldurile conturilor deschise la acestea, precum şi informaţiile şi documentele privind operaţiunile derulate prin respectivele conturi, cu beneficiarii reali ai operaţiunilor bancare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.