Viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, a amintit de curând de o veche Hotărâre de Consiliu Local, prin care se specifica clar, că pe străzile din municipiul Suceava, nu au voie să parcheze autovehicule care transportă marfă sau persoane.

Întrucât nu s-a ținut cont de această decizie, iar șoferii au parcat tot unde au vrut ei, Harșovschi anunță și amenzile pe care le vor primi acești șoferi.

„Lipsa locurilor de parcare din municipiul Suceava este cunoscută de toată lumea. Insuficientele parcări de reședință, amenajate de primărie, nu rezolvă decât un mic procent din această problemă.Din nefericire, aceste câteva locuri de parcare existente, sunt deseori de unele persoane care nu ințeleg că trebuie să respecte legislația în vigoare. O hotărâre a Consiliului Local, aprobată în 2011, la inițiativa mea, prevede clar că, pe străzile municipiului Suceava, nu au voie să parcheze autovehicule destinate transporturilor de mărfuri sau persoane a căror lungime este mai mare de 5m.La baza eliberării autorizației de transport marfă sau persoane a acestor vehicule, a stat și un document care arată unde vor fi garate acestea (parcare privată sau închiriată, nicidecum pe domeniul public).În perioada următoare, Poliția Locală va duce la îndeplinire H.C.L. nr 155, care prevede amenzi cuprinse între 500 şi 2500 pentru persoane juridice (250-1000 persoane fizice).Cred că, respectând regulile, putem deveni un oraș european. Bineînțeles, acest lucru nu scutește primăria să găsească soluții pentru noi parcări de reședință”, a subliniat viceprimarul Lucian Harșovschi.

Tot Lucian Harșovschi a interzis și accesul vehiculelelor cu tracțiune animală pe domeniul public.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.