Sâmbătă, 26 octombrie, în continuarea cercetărilor efectuate de Poliţia oraşului Vicovu de Sus, privind furtul comis la 22 octombrie în dauna unei femei din localitate, s-a început urmărirea penală față de un tânăr de 25 de ani din orașul Vicovu de Sus, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „violare de domiciliu și furt calificat”.

La data de 22 octombrie, ora 16.00, Poliţia oraşului Vicovu de Sus a fost sesizată de o femeie de 24 ani, despre faptul că bărbatul de 25 ani, localnic, i-a sustras din locuința aflată în construcţie mai multe bunuri.

Cu ocazia cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că în jurul orei 15.30, reclamanta s-a deplasat la locuință pentru a lua unele lucruri, ocazie cu care a observat că din curte a demarat un autoturism, înmatriculat în Anglia, iar printre scaune erau genți cu lucruri.

Ieri, 26 octombrie, poliţiştii din orașul Vicovu de Sus, împreună cu o grupă de luptători din cadrul S.A.S. Suceava, au procedat la efectuarea unei percheziții domiciliare la locuința autorului, ocazie cu care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri: un generator de curent electric, o drujbă, o motocositoare, 2 telefoane mobile, 1 router wireless, 6 cartele pre-pay.

S-a luat legătura cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, care a opinat pentru cercetarea în stare de libertate a învinuitului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.