Inspectoratul Județean de Jandarmi Suceava a transmis că, începând cu seara zilei de vineri, 19 ianuarie, traficul în Vama Siret se desfășoară în condiții normale, pe ambele sensuri, pentru toate categoriile de autovehicule.
„În data de 19.01.2024, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava și Grupării de Jandarmi Mobile Bacău au asigurat măsurile de ordine și siguranță publică la manifestarea de protest a fermierilor și transportatorilor din județul Suceava.
Aceștia au acționat pentru siguranța participanților, prevenirea și combaterea faptelor de natură antisocială, care ar putea tulbura desfășurarea în condiții de ordine și siguranță a acestei manifestații.
În cooperare cu polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, colegii noștri au relaționat permanent cu protestatarii, prin intermediul echipelor de dialog, în vederea deblocării traficului rutier pe drumul european E85, la aproximativ 2 km de Punctul de Trecere a Frontierei Siret.
În acest moment, se circulă în condiții normale pe ambele sensuri, urmând a fi reluată și activitatea de procesare a tirurilor din orașul Siret către Ucraina și invers.
Jandarmii vor rămâne la datorie pentru siguranța cetățenilor, iar în situația în care vor avea nevoie de ajutor, le recomandăm să solicite sprijinul celei mai apropiate patrule de jandarmi sau să apeleze numărul unic pentru situații de urgență 112”, a transmis sergent major Roxana Botezatu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava.
Ce măsuri suplimentare sau viitoare acțiuni de siguranță publică intenționează să desfășoare Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava în legătură cu astfel de evenimente? visit us Telkom University