Au trecut doar câteva luni de când s-au căsătorit civil, iar pe 17 august, Ilie Năstase și Ioana Simion urmau să-și unească destinele în fața lui Dumnezeu. Nunta a fost, însă, anulată, fostul tenismen declarând că ”timpul a fost prea din scurt și nu au organizat-o așa cum trebuie.”
Acum, însă, ies la iveală detalii uluitoare, întrucât surse din preajma celor doi vorbesc despre un divorț.
”Ioana a aflat că Ilie a călcat pe bec. El în continuare se comportă ca pe vremea când era cu Brigitte, face aceleaşi gesturi deranjante, iar Ioana nu tolerează aşa ceva. Şi nu sunt singurele păcate, Ilie a greşit şi altfel, însă nu e cazul să intrăm în detalii, aşa că au umplut paharul, iar Ioana a anulat nunta de pe 17 august şi îi cere divorţul. A vrut să meargă la notar să programeze divorţul chiar acum două săptămâni, după ce au avut nişte certuri aprinse, însă familia ei i-a spus să mai aştepte puţin, să se mai gândească„, au explicat surse apropiate cuplului, conform Click!.
În urmă cu doar o zi, fostul tenismen declara că nu are timpul necesar pentru a organiza nunta așa cum se cuvine.
”Nu merg deloc bine pregătirile de nuntă. Cred că am făcut o greșeală că am anunțat în 17 august, cred că o să o punem poate la anul. Ea vrea să fie mireasă că nu a fost până acum. Eu am fost de vreo 5 ori. Eu spun că asta e ultima nuntă, tot ce am avut înainte rămân amintiri frumoase, unele mai puțin frumoase, pentru mine ultima persoană cu care ești contează.”, a declarat fostul soț a lui Brigitte Sfăt, potrivit Viva.
Lasa un raspuns