Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a semnat și trimis către Ministerele Sănătății și Dezvoltării Lucrărilor Publice si Administrației o solicitare prin care a cerut acordul pentru schimbarea destinației unui teren, în vederea construirii Facultății de Medicină si Științe Biologice.
„Am putut să trimitem această solicitare către cele două ministere imediat ce am primit avizul de la DSP privind construirea Facultății de Medicină și Științe Biologice și am avut documentele necesare emise de către Spitalul Județean”, a declarat Gheorghe Flutur.
Șeful administrației județene a precizat că este vorba despre suprafața de teren identificată împreună cu conducerea Universității „Ștefan cel Mare” Suceava pentru care urmează sa fie aprobată schimbarea destinației.
„Întrucât terenul este proprietatea publică a Consiliului Județean Suceava și dat în administrare către Spitalul Județean Suceava este necesară obținerea acordului celor două ministere cu privire la schimbarea destinației acestuia. Este un pas important pe care am reușit să îl parcurgem la nivelul județului Suceava pentru ca în cel mai scurt timp să poată fi demarate lucrările pentru construirea Facultății de Medicină și Științe Biologice”, a mai spus Flutur.
Necesitatea construirii Facultății de Medicină reiese din faptul că această unitate superioară de învățământ, împreună cu Spitalul Județean Suceava, pot fi un pilon important în îmbunătățirea serviciilor sanitare oferite populației.
Lasa un raspuns