Focul a provocat distrugeri la adăpostul pentru animale, la depozitul de furaje şi la faţada casei. De asemenea, au fost distruse 600 de kilograme de fân, 200 de kilograme de porumb, un metru cub de lemn şi alte bunuri.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, plutonierul major Alin Găleată, a declarat că din cauza vântului puternic, exista pericolul ca flăcările să se extindă la imobilele din apropiere. El a precizat că pentru stingerea incendiului, pompierii militari şi lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Siminicea au acţionat cu trei autospeciale.
Lasa un raspuns