La sosirea echipajelor, ardeau anexele gospodăreşti şi acoperişul casei de locuit, existând pericolul de propagare a focului la întreaga locuinţă şi o casă aflată în imediata apropiere.
Au ars şura, adăpostul de animale şi o magazie, construcţie corp comun, pe o suprafaţă de aproximativ 100 mp, acoperişul casei, pe 90 mp, şi planşeul acesteia, pe 10 mp. S-au degradat obiecte de mobilier, tâmplărie şi bunuri de uz casnic.
Flăcările au afectat şi faţada şi tâmplăria casei învecinate, precum şi o stupină aflată în apropiere.
Incendiul a fost lichidat la ora 5:15. Cauza cea mai probabilă a izbucnirii flăcărilor este folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.
Pompierii au salvat cele două locuinţe şi mai multe bunuri casnice. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti.
Lasa un raspuns