Credem că tendinţa în ceea ce priveşte închirierea unei suprafeţe de locuit se referă mai ales la perioada de toamnӑ. Doar atunci se numără bobocii. Doar că perioada de varӑ are şi ea beneficiile sale din acest punct de vedere. Poate că nu te-ai gândit însă ai şanse să îţi recuperezi sume importante de bani din investiţia unei case prin sistemul de închiriere.

Ce ar trebui totuşi să se ştie despre condiţiile de închiriere şi ce responsabilităţi revin celor care trec pragul este o cu totul altă poveste. Tot ce ţine de partea de întreţinere revine în rândul ambelor categorii de colaboratori. Spre exemplu ce se întâmplă cu micile reparaţii din casă? Deşi regula de bun simţ spune că ai putea să repari, tu, cel care închiriază, trebuie să existe un soi de înţelegere cu cel care oferӑ spre chirie, proprietarul. Asta pentru că se poate ajunge la scăderea preţului de chirie în funcţie de reparaţia suportată integral de chiriaş.

Acolo unde ţine de un grad tot mai mare de degradare a suprafeţei de locuit, acolo unde investiţia este foarte mare proprietarul este cel care suportă totul. Iată ce spun cei de la AquaActiv, experţi în vidanjări şi curăţare de canalizări: „Spre exemplu costurile ce ţin de serviciile noastre se tratează cu proprietarii şi asta pentru că ţine de întreţinerea pe termen lung a unei locuinţe cu toate facilităţile ce ţin de aceasta.”

Tipuri de neînţelegeri proprietar – chiriaş

O mare problemӑ intervine la nivel de „mica înţelegere”. Este o practică destul de comună, cea care implică bunul simt şi înţelegerea orală. Fără contract este cam greu de crezut că se va duce la bun sfârşit totul, mai ales când la mijloc stă şi o extra investiţie faţă de banii de chirie.

Cum îi obligă proprietarii pe chiriaşi să respecte termenii şi condiţiile? Baza legală este cea salvatoare. Mai mult decât atât ţine şi de termenul de închiriere. Spre exemplu turiştii care vin în zone strategice precum la mare sau la munte îşi doresc confort şi condiţii extraordinare însă pe termen scurt. Dacă totul nu arată impecabil pur şi simplu nu se mai doreşte închirierea.

Condiţii extreme, măsuri extreme. Dacă ne gândim la situaţii care afectează confortul nu se mai pune problema de cine plăteşte. Totul trebuie să se întâmple acum şi aici. Vidanjarea spre exemplu impune măsuri imediate, fără a mai avea şi alte reacţii. Şi să doreşti să nu repari, să pleci şi să laşi totul baltă nu poţi pentru că mirosul şi faptul că o canalizare nu mai este funcţională pentru nimeni sunt aspecte care forţează împrejurările de reparaţii.

Deşi un chiriaş faţă de cel care este proprietar nu are acelaşi grad de responsabilităţi asta nu scuteşte de eventuale investiţii. Se spune că omul sfinţeşte locul aşa că indiferent de situaţie se pare că alegerea de început este definitorie; nu vei alege ceea ce pare şubred din primӑ fazӑ sau îţi vei asuma posibila nevoie de reamenajare când vine vorba de o locuinţa de standarde mai mici.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.