La data de 28 august, ora 09.35, un bărbat de 33 ani, din comuna Vatra Moldoviţei, a sesizat poliția despre faptul că în jurul orei 09.30, doi indivizi necunoscuţi l-au înșelat cu suma de o mie de lei, cu ocazia efectuării unui schimb valutar, în timp ce se afla în municipiul Câmpulung Moldovenesc.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în timp ce partea vătămată se afla în fața unei unități bancare pentru a efectua un schimb valutar, a fost interpelată de doi bărbați necunoscuţi, care sub pretextul că au nevoie de euro pentru o tranzacție, i-au solicitat acestuia să le dea cei 350 euro, contra sumei de 1.540 lei.
Unul din cei doi bărbați a primit de la victimă cei 350 euro și i-a înmânat acestuia 1.500 lei.
Victima a numărat banii și a constatat că a primit doar 1.500 lei, solicitând diferența de 40 lei, moment în care i-a restituit întreaga sumă bărbatului, care a numărat din nou banii, a pus diferența și i-a înmânat-o, după care cei doi autori au plecat într-o direcție necunoscută.
Victima a rămas singură în stradă și numărându-și banii a constatat faptul că a fost înșelată cu o mie de lei, primind doar 540 lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.
Lasa un raspuns