La invitația municipalității și a primarului Adi Eldar, o delegație a municipiului Câmpulung Moldovenesc din care a făcut parte și primarul Mihăiță Negură, s-a deplasat la Karmiel în Israel, unde în ziua de 9 mai 2018 s-a semnat Înțelegerea de cooperare cu orașul din Țara Sfântă în prezența reprezentanților Ambasadei României în Statul Israel.
„Inițierea demersurilor necesare semnării acestei Înțelegeri a aparținut municipalității din Karmiel, care și-a exprimat dorința de începere a relațiilor de prietenie cu municipiul Câmpulung Moldovenesc în onoarea primului primar al orașului Karmiel născut în Câmpulung -Baruch Vanger”, a anunțat primarul Mihăiță Negură.
Conform Înțelegerii de cooperare, cele două localități vor dezvolta relații de colaborare și prietenie, potrivit competențelor de care dispun și a legislației în vigoare în statele lor. Cooperarea va consta în schimburi de experiență în următoarele domenii: economie, cultură, educație, turism, învățământ și protecția mediului.
Cu acest prilej a fost prezentată expoziția „Martori evrei ai unui secol românesc”, cuprinzând imagini cu familiile de evrei din România, în perioada interbelică, în timpul războiului și în perioada postbelică până în prezent.
Lasa un raspuns