Curtea de Apel Braşov a decis interzicerea  vănătorii  a 36 specii de păsări sălbatice din cele 40 care puteau fi vânate în România. 

Suspendarea se aplică din data de 20 august 2020 și este valabilă în sezonul 2020-2021, potrivit deciziei Curții de Apel Brașov. 

Așadar, niciun vânător nu mai are dreptul să împuște, să recolteze, să transporte, să utilizeze sau să valorifice vreo pasăre din cele protejate, în caz contrar constituindu-se infracțiunea de braconaj. 

Hotărârea pronunțată nu este definitivă, dar este executorie și poate fi atacată cu recurs în instanță, în termen de 5 zile.

Decizia a fost luată după o acțiune în instanţă de Asociaţia Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor, care ataca Ordinul Ministrului Mediului, Apelor si Padurilor privind aprobarea cotelor de recolta pentru unele specii de fauna de interes cinegetic.

 

Lista celor 36 de specii de păsări pentru care  vântătoarea va fi interzisă

– Porumbel gulerat

– Porumbel de scorbură

– Turturica

– Guguștiuc 

– Ierunca

– Prepelița

– Ciocârlie de câmp

– Graur

– Sturzul de vâsc

– Sturzul cântator

– Sturzul viilor

– Sturzul de iarnă

– Stancuța

– Gâsca de vară

– Gârlița mare

– Rața mare

– Rața mica

– Rața fluierătoare

– Rața cu cap castaniu

– Rața moțată

– Rața pestriță

– Rața sunătoare

– Rața lingurar

– Rața sulițar

– Rața cârâitoare

– Rața cu cap negru

– Lișița

– Găinușa de baltă

– Sitar de padure

– Becaţina comuna

– Becaţina mică

– Cioara grivă

– Cioara grivă sudica

– Cioara de semanatură

– Coțofana

– Gaița

Efectele imediate produse de suspendarea vânătorii sunt: stoparea imediată a vânătorii la speciile de păsări sălbatice la care sezonul de vânătoare a început: gaiță, cioară grivă (1 iunie), stăncuță (10 iulie); turturică, guguștiuc, prepeliță, gâscă de vară, rață fluierătoare, rață cu cap castaniu, rață pestriță, rață sunătoare, rață lingurar, rață sulițar, rață cu cap negru, cioară de semănătură (15 august), interzicerea vânării speciilor la care sezonul de vânătoare urmează să debuteze în data de 1 septembrie: porumbel gulerat, porumbel de scorbură, sturz de vâsc, sturz cântător, sturzul viilor, rață mare, rață mică, rață cârâitoare, lișiță, găinușă de baltă, sitar de pădure, becațină comună, becațină mică, interzicerea vânării speciilor la care sezonul de vânătoare urmează să debuteze în data de 15 septembrie: ciocârlie de câmp, ieruncă, rață moțată, interzicerea vânării speciilor la care sezonul de vânătoare urmează să debuteze în data 15 octombrie: gârliță mare.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.