La unul dintre acestea, Ambulanţa SMURD de Terapie Intensivă tip „C” şi o ambulanţă SMURD tip „B”, de la Detaşamentul de pompieri Suceava, au intervenit în cazul a două fetiţe de 11 şi 12 ani, care au fost accidentate de un autoturism, în localitatea Dumbrăveni. După acordarea primului ajutor medical, victimele au fost transportate la spital pentru tratament de specialitate.
În al doilea accident rutier, un autoturism s-a răsturnat pe raza localităţii Roşiori, rezultând trei victime rănite uşor, misiune la care au intervenit paramedicii SMURD de la Detaşamentul de pompieri Fălticeni şi lucrători ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean. Pentru înlăturarea oricăror suspiciuni, două dintre victime au fost transportate la spital, pentru investigaţii suplimentare.
S-au mai înregistrat patru monitorizări pe linia situaţiilor de urgenţă şi două misiuni de localizare şi stingere a incendiilor.
Miercuri, 11 decembrie, în jurul orei 14:50, Dispeceratul pompierilor militari a fost anunţat prin numărul unic de urgenţă 112, despre izbucnirea unui incendiu la o gospodărie din satul Deia, comuna Frumosu.
Au intervenit Detaşamentul de pompieri Câmpulung Moldovenesc şi lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comuna Frumosu, cu trei autospeciale.
În momentul sosirii pompierilor la locul intervenţiei, focul se manifesta în interiorul locuinţei şi exista pericolul propagării flăcărilor la întreaga casă, dar şi la anexele gospodăreşti, aflate în imediata apropiere.
Au ars elemente de mobilier din două camere de locuit, articole de îmbrăcăminte, tâmplărie şi documente de identitate ale proprietarului. S-au degradat tencuielile interioare şi planşeul casei.
Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza jarului căzut din soba cu acumulare de căldură, care a aprins materialele combustibile aflate în apropiere, după care flăcările s-au extins în întreaga casă.
După aproximativ o oră şi jumătate, pompierii au lichidat incendiul şi au salvat restul locuinţei şi anexele gospodăreşti învecinate.
Lasa un raspuns