Politica externă din primii ani ai puterii naziste căuta atragerea Poloniei în Pactul Anticomintern, care trebuia să se constituie într-un front comun împotriva Uniunii Sovietice. Germania era interesată de cucerirea de noi teritorii în URSS, să câștige „Spațiu vital” și să lărgească granițele Germaniei Mari. Polonia ar fi trebuie să primească la rândul ei teritorii sovietice în nord-est, dar ceea ce aveau să primească urma să-i facă pe polonezi puternic dependenți de germani, ajungându-se ca țara să funcționeze ca un stat clientelar al Germaniei. Anumiți responsabili politici polonezi au considerat că o asemenea eventualitate ar fi amenințat grav independența țării. În afară de cucerirea de noi teritorii sovietice, Germania era interesată de stabilirea unor noi granițe cu Polonia, care să rezolve problema izolării exclavei germane a Prusiei Răsăritene care era separată de trupul Reichului de „Coridorul Polonez”. În Germania era foarte larg răspândită convingera că orașul liber Danzig trebuia încorporat în Reich. În 1938, Germania a făcut cereri tot mai insistente pentru Danzig, între timp propunând construirea unei căi ferate care să lege Prusia Răsăriteană cu restul Reichului, traversând Coridorul Polonez. Polonia a respins acest proiect, temându-se că o acceptare a pretențiilor germane ar duce la pierderea independenței după modelul ceh.
Cum tensiunile bilaterale creșteau, Germania a trecut la o diplomație agresivă, retrăgându-se pe 28 aprilie 1939 din Pactul germano-polonez de neagresiune din 1934. Un alt pas către deschiderea căii războiului a fost surprinzătoarea semnare a Tratatului Molotov-Ribbentrop pe 22 august, care încununa discuțiile secrete nazisto-sovietice de la Moscova, prin care naziștii care au valorificat incapacitatea franco-britanicilor de a asigura o alianță cu URSS-ul. Ca urmare, Hitler a reușit neutralizarea oricărei opoziții sovietice la o potențială campanie germană împotriva Poloniei. În anexa secretă a tratatului, germanii și sovieticii căzuseră de acord asupra împărțirii Europei Răsăritene, inclusiv a Poloniei, în două sfere de influență. Treimea vestică a Poloniei urma să revină Germaniei, iar cele două treimi estice, Uniunii Sovietice.
Pe 29 august, Germania a dat Poloniei un ultimatum final, cerând întregul Coridor de această dată. Când Polonia a refuzat să predea teritoriul vizat, ministrul de externe german Joachim von Ribbentrop a declarat că au fost rupte orice punți de negociere. Totuși naziștii aveau nevoie de un pretext de a invada Polonia. Pentru că nu exista unul real l-au inventat. Soldați germani îmbărcați în polonezi pe 31 august 1939 au efctuat un atac împotriva stației radio germane Sender Gleiwitz din Silezia superioară, o provincie germană (din 1945: Gliwice, Polonia). Astăzi acest turn este cea mai mare structură din lemn din Europa. Pentru a da o aparenţă de veridicitate acţiunii, vocile „atacatorilor” care vorbeau în poloneză şi atacau cu vehemenţă Germania, aveau să fie difuzate în direct la radio. La ora 4:45, pe 1 septembrie, bombardiere Heinkel He-111 precum și bombardierele de picaj Dornier și Junkers Ju-87 (Stuka) au început să distrugă drumurile, aerodromurile, nodurile de cale ferată, depozitele de muniții, centrele de mobilizare și orașele, inclusiv Varșovia. Nava școală Schleswig Holstein din portul Danzig, a început să bombardeze granița poloneză. Avioanele Stuka aveau atașate sirene speciale pentru a scoate un sunet strident care să bage groaza-n cei de jos. O bună parte a Forțelor Aeriene Poloneze a fost distrusă la sol, iar superioritatea aeriană a fost câștigată repede de Luftwaffe.
La ora 8:00, trupele germane, în condițiile în care nu fusese remisă o declarație de război încă, au atacat lângă orașul polonez Mokra. Se declanșase bătălia frontierei. Mai târziu, în aceeași zi, germanii au deschis ostilitățile pe fronturile apusean, sudic și nordic, în timp ce aviația germană a atacat orașele poloneze. Cea mai mare luptă din această campanie, bătălia de pe râul Bzura, la vest de Varșovia, a durat de pe 9 septembrie până pe 18 septembrie. Armatele poloneze Poznań și Pomorze, retrăgându-se din zonele de graniță ale Coridorului Polonez, au atacat din flanc Armata a 8-a germană, dar, după un succes inițial, au fost înfrânte. După acest eșec, polonezii au pierdut definitiv inițiativa strategică și nu au mai contraatacat la scară mare.
De la începutul campaniei din Polonia, guvernul german a cerut în mod repetat lui Stalin și Molotov să implice URSS-ul în conflict, în conformitate cu aranjamentele semnate la Moscova în vară, și să-și atace vecinul dinspre răsărit.[6] Îngrijorați de avansarea germană neașteptat de rapidă și nerăbdători să pună mâna pe bucata lor de pradă, Uniunea Sovietică a atacat Polonia pe 17 septembrie.
Până pe 1 octombrie, trupele germane şi sovietice au ocupat în totalitate teritoriul polonez, dar guvernul polonez nu s-a predat niciodată. În plus, o mare parte din soldaţii armatelor terestre şi aeriană poloneze au fost evacuaţi în România şi Ungaria. Numeroşi militari polonezi evacuaţi au emigrat pentru a se alătura nou create Armate poloneze din Franţa, din Siria sub mandatul francez şi din Regatul Unit.
Lasa un raspuns