În primele nouă luni din acest an, economia României a înregistrat o creştere cu 7% pe serie brută şi cu 6,9% pe seria ajustată sezonier. In acest context, președintele Romaniei, Klaus Iohannis, spune că o creștere bazată pe consum nu este o creștere sustenabilă.
„Eu rămân la opinia mea. O creștere bazată preponderent pe consum nu este o creștere sustenabilă și o spun toți specialiștii în economie. Asta nu înseamnă că trebuie să reducem consumul. Trebuie să avem grijă și de cealaltă latură, a investițiilor publice, a măsurilor destinate încurajării investitorilor. Aici putem cu tristețe să contestăm că cel puțin partea guvernamentală pur și simplu nu și-a făcut treaba în acest an. Avem foarte foarte puțini bani investiți de guvern în lucrări publice, ori se știe foarte bine că mari lucrări publice sunt generatoare de creștere economică și acestea au lipsit aproape cu desăvârșire în cursul acestui an. Poate la anul vom avea o abordare mai prudentă din partea guvernanților”, a declarat Klaus Iohannis.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.