Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, cu sediul în municipiul Suceava, B-dul. 1 Mai nr. 9, organizează concurs/examen, prin recrutare din sursă externă, în vederea ocupării a unui post contractual vacant de muncitor calificat IV.
În vederea participării la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească, cumulativ, condiţiile generale stipulate de art. 3 din H.G. 286/2011, cu modificările şi completările ulterioare, să fie apţi medical, să fie absolvenți de studii medii cu diplomă de bacalaureat, filieră/profil prelucrarea lemnului sau în calificarea profesională tâmplar sau pregătire prin învățământul profesional, finalizat cu examen de certificare a calificării profesionale – tâmplar/technician în prelucrarea lemnului sau să fie absolvenți de studii medii cu diplomă de bacalaureat și să fie absolvenți de cursuri/ programe de perfecționare/ specializare, programe de formare profesională finalizate cu examen de certificare în calificarea profesională tâmplar/ technician în prelucrarea lemnului.
Dosarele de concurs se vor depune la sediul instituţiei, în perioada 30.06.2022 – 14.07.2022, cu excepţia fişei de aptitudine în muncă, care va fi depusă până la data de 09.09.2022. Selecţia dosarelor se va realiza în perioada 15.07.2022-18.07.2022.
Concursul va consta în două probe, ce vor avea loc la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, din str. B-ul 1 Mai, nr. 9, după cum urmează:
- Proba practică – 14.09.2022, ora 10:00;
- Interviu – 19.09.2022, ora 10:00.
Informaţii suplimentare se pot obţine la Serviciul Resurse Umane din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, de la persoana care asigură secretariatul comisiei, la telefonul 0230/203112, de luni până vineri, între orele 10:00 – 14:00, sau pe site-ul www.sv.politiaromana.ro la secţiunea ”CARIERĂ” – posturi scoase la concurs.
Lasa un raspuns