O femeie din comuna suceveană Brodina i-a transmis Arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților că nu își dorește ca locul lăcașului de cult care a fost mistuit de incendiul de la începutul anului să fie mutat în altă parte, ci ar prefera ca noua Biserică să fie clădită în același loc care a fost ales în anii 1800.

„Sărut mâna, Înaltpreasfinţite Părinte! Sunt din frumoasa noastră Bucovina, enoriaş din Brodina de Sus. Cu smerenie şi nădejde vă scriu pentru că, după cum aţi aflat cu râvnă în suflet, de două săptămâni am rămas orfani de biserică. Fiind plecată peste hotare, cu tristeţe şi amar am vizionat pe canale de socializare cum se topea şi ardea locul unde am fost botezată, unde am crescut, unde am învăţat cultura şi respectul credinţei noastre ortodoxe. Nu voi rămâne indiferentă la donaţii, precum sunt sigură că vor face şi alţi fraţi, veri, vecini sau cunoştinţe, de asemenea plecaţi peste hotare. Întrucât nevoia ne-a împins să plecăm, să ne găsim loc de muncă, un rost, şi de multe ori o nouă familie. Dar cu siguranţă o parte din sufletul nostru este acolo, acolo unde avem dragi părinţi, vii sau trecuţi la cei drepţi, unde avem rădăcinile noastre, unde ne-au fost primii paşi, unde sigur ne vom întoarce. Urmăresc tot ce este legat de a reconstrui un nou sfânt lăcaş de cult. Astfel, am aflat cu tristeţe în suflet că se discută despre schimbarea locului de recontrucţie a bisericii. Acest lucru mă îndurerează, întrucât în acel loc este MULTĂ istorie şi are o SEMNIFICAȚIE APARTE pentru comunitate noastră. În acel loc a fost primul lăcaş de cult de la noi din comunitate, încă din anii 1800. De atunci au fost construite 4 lăcaşuri de cult pe acel loc, tot fiind mărită biserica. În acel loc s-au rugat străbunii noştrii. Nu înţeleg de ce se doreşte ştergerea acestei istorii? Motivul «greu de ajuns cu utilajele de construcţie în acel loc» mi se pare neîntemeiat din următoarele motive: Sunt nenumărate exemple de construcţii în locuri mult mai inaccesibile şi toate se îndeplinesc cu voia şi ajutorul Domnului. Terenul nu este unul inaccesibil. Mă întreb cum s-a putut construi până acum în acel loc, dar acum deodată este imposibil? În acelaşi timp, majoritatea complesitoare a comunităţii NU ÎŞI DOREŞTE strămutarea locului de cult. Vă rog să luaţi în seamă doleanţele comunităţii şi să ne sprijiniţi în acest demers. Doamne, ajută!”, a transmis M.I.

De cealaltă parte, ÎPS Calinic a subliniat că în viitorul apropiat se va deplasa personal la Brodina de Sus pentru a stabili, împreună cu preotul paroh și cu sătenii, locul unde va fi ridicat noul lăcaș de cult.

„Stimată doamnă! În curând mă voi deplasa la Brodina de Sus şi vom stabili, împreună cu preotul paroh şi cu sătenii, locul cel mai potrivit. Doamne, ajută!”, a transmis ÎPS Calinic.

 

Reamintim că în seara zilei de miercuri, 13 ianuarie, în jurul orei 19:00 pompierii militari ai subunităților din Vicovu de Sus, Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Vicovu de Sus, Straja și Brodina, au intervenit cu 10 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în satul Brodina de Sus, comuna Izvoarele Sucevei.

La sosirea echipajelor, ardea generalizat Biserica cu hramul „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”. De asemenea, flăcările erau propagate și la clădirea cloptniței, aflată în imediata apropiere.

Incendiul a fost lichidat la ora 0:10.

A ars în totalitate biserica, construită din lemn, cu învelitoare din tablă, pe o suprafață de aproximativ 200 mp, cu bunurile din interior (obiecte de cult, cărți, veșminte preoțești, elemente de mobilier și altele). Au mai ars clădirea clopotniței, din lemn, cu învelitoare din tablă, pe o suprafață de aproximativ 100 mp, obiecte de mobilier și alte bunuri din interior. S-au degradat clopotele, învelitoarea din tablă, elemente de tâmplărie, precum și camera centralei și centrala termică din interior.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost: jar sau scântei provenite din sistemul de încălzire (centrală termică pe lemne).

Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au salvat structura de rezistență a clădirii clopotniței.

One Response

  1. C.V.

    Am citit cu mare atentie scrisoarea adresata catre IPS Calinic , de catre o doamna M.I. si sunt deacord intru-totul cu punctul de vedere al doamnei . Nu cunosc motivele pentru care ar fi nevoie sa fie mutat locul unde a fost vechea biserica . Cu toate ca familia mea nu mai locuieste in Brodina de Sus , dar sotia are parinti inmormantati chiar foarte aproape de fosta biserica . Intentionam sa sprijinim financiar , pentru a construi o noua biserica , la locul unde a fost vechea biserica . Sper ca sa fie ales locul vechi biserici , mai ales ca doua icoane au ramas intregi , un semn , ca acolo este locul sfant , pentru noua biserica . Doamne ajuta !

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.