Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teofan, le-a transmis credincioșilor care au asistat vineri, 22 mai, la slujba de înmormântare a Arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, că înaltul ierarh a fost iubit de Dumnezeu „că s-a străduit în toate să urmeze calea cea strâmtă, să poarte Crucea, să fie răstignit pe ea, să-i ajute pe alții în drumul răstignirii pe Golgota vieții”.
Vă prezentăm cuvântul integral al Mitropolitului Moldovei și Bucovinei:
Zis-a Domnul despre Prorocul David: Aflat-am pe David al lui Iesei, bărbat după inima Mea, care va face toate voile Mele (Fp. Ap. 13, 22). Acest cuvânt s-a rostit în toate bisericile ortodoxe la Sfânta Liturghie de miercuri, 20 mai, ziua plecării la Domnul a Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Pimen.
Bărbat după inima Domnului, care a făcut voia Sa, îndrăznim și noi a mărturisi despre alesul lui Dumnezeu, Părintele Arhiepiscop Pimen. O privire atentă și onestă, adâncă și obiectivă asupra vieții și lucrării vrednicului Vlădică descoperă pe bărbatul iubitor de Dumnezeu și iubit de Dumnezeu. Da, iubit de Dumnezeu a fost și este Arhipăstorul Moldovei de miazănoapte – Bucovina pe care Înaltpreasfinția Sa o contempla ca pe o mireasă aleasă, demnă și nespus de frumoasă. A fost iubit de Dumnezeu pentru că s-a străduit să asculte glasul Stăpânului ceresc, să-I înțeleagă mesajul și să-I împlinească porunca. Iubit a fost de Dumnezeu pentru că s-a străduit în toate să urmeze calea cea strâmtă, să poarte Crucea, să fie răstignit pe ea, să-i ajute pe alții în drumul răstignirii pe Golgota vieții. Din grădina Ghetsimani, unde a zăbovit aproape întreaga viață, a urcat adesea pe Tabor și a avut drept răsplată clipe de lumină a Învierii.
Vlădica Pimen a avut parte de o viață tumultuos de bogată, viață surprinzătoare în complexitatea ei, uimitoare în coordonatele ei esențiale. Născut în perioada interbelică, trăind din plin timpul războiului, martor al întregii perioade comuniste și participant la durerile fără de sfârșit ale mult așteptatei renașteri a României post-decembriste, Înaltpreasfințitul Pimen domină acest răstimp în chip smerit și majestuos deopotrivă.
Mărturisea cineva în ziua plecării Părintelui Arhiepiscop Pimen la Domnul următoarele: „A fost un om bun, un ierarh integru, călugăr adevărat, moșul tuturor ierarhilor din Sfântul Sinod. Mi-a fost drag…”. Oamenii l-au perceput ca atare, doreau să-l privească, să-l asculte, să-l atingă. Chipul său de ascet trimitea la pustnicii din Pateric. Cuvântul direct, scurt, fără menajamente căldicele crea sentimentul unui om care nu are timp de pierdut în explicații și justificări inutile. Înfățișarea sa exterioară – prelungire a celei lăuntrice – se apropia de icoanele de la Voroneț, Sucevița sau Moldovița. Era, de fapt, o extensiune a acestora. Le-a iubit nespus, a luptat pentru restaurarea lor, s-a întristat nespus în fața indiferenței multora față de acest tezaur identitar al românilor. Suferea adânc pentru Basarabia și Bucovina de Nord înstrăinate. Mormântul Măriei Sale, Ștefan cel Mare și Sfânt, îi era altar al Moldovei, pe care o dorea întregită în trupul României.
Preoții de parohii și viețuitorii sfintelor mănăstiri i-au fost frați și surori de nevoință. I-a slujit ca Hristos pe ucenici la Cina cea de Taină. I-a ajutat de multe ori, i-a mustrat câteodată dar întotdeauna i-a iubit.
Toți îi erau dragi, îndeosebi bătrânii și copiii. Între copii se simțea ca un bătrân cu inimă de copil. Între bătrâni trăia sentimentul unui copil care se îngrijește de bunici. Avea o mare slăbiciune: nu accepta ca un bătrân să fie bolnav și părăsit. Era aprig, neînduplecat în dorința sa de a-i ajuta pe cei în vârstă. Avea, poate, sentimentul de vinovăție, văzându-se pe sine înconjurat de oameni, iar pe alții aflați în părăsire. Se implica, stăruia, insista, trecea peste obstacole și neînțelegerea multora în dorința de a-i ajuta pe bătrânii săi dragi, de a fi împreună cu ei, bucurându-le inima.
În multe, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Pimen a fost un om special. Și timpurile, oamenii și provocările au fost pe măsură. Mulți l-au iubit. Alții, puțini la număr, l-au contestat pentru că nu l-au înțeles. Era prea mare, prea adânc, prea creștin, prea român, pentru a-i fi ușor sesizată anvergura. Unii s-au temut de glasul lui. Aveau și de ce. Pentru că era necruțător în fața trădării, lașității și micimii sufletești. Cu siguranță că a și greșit în viață. Era pământean, sub vremi și vremurile n-au fost ușoare. Acum s-a înfățișat înaintea Dreptului și Milostivului Dumnezeu. Avem încredințarea că Hristos Domnul l-a primit în Împărăția Sa, alături de Părintele Iachint de la Putna, Patriarhii Iustin și Teoctist, de mulțimea de preoți, viețuitori ai sfintelor mănăstiri și credincioșii pe care i-a cunoscut și care l-au precedat în drumul spre veșnicie. Avem și nădejdea că Dumnezeu i-a iertat și păcatele pe care, ca om, le-a săvârșit. L-a iubit, slujit și mărturisit pe Dumnezeu cu întreaga-i ființă și în aceasta se înrădăcinează nădejdea că a fost primit în lumea drepților.
Părintele Arhiepiscop Pimen ne va lipsi multora dintre cei care încă suntem în valea plângerii acestei lumi. Această lipsă va fi suplinită cu siguranță de rugăciunea sa pentru noi. Îl rugăm să ne ierte pentru cele ce i-am greșit și să ne inspire să mergem pe calea pe care a străbătut-o el.
Veșnică să-i fie pomenirea!”
Lasa un raspuns