Întrucât administrația publică locală nu era un domeniu necunoscut pentru tânărul Isachi Decebal, atunci când a fost ales în funcția de primar al orașului Dolhasca, acesta a început să pună în practică proiecte noi, dar a și continuat proiectele care erau în derulare.

Unul dintre proiectele către care și-a canalizat atenția încă de la preluarea mandatului a fost proiectul care se referea la modernizarea, extinderea și dotarea Școlii Probota. Acest proiect a fost realizat prin Proiectul Național de Dezvoltare 1.

Școala Gimnazială „Petru Rareș” Probota

Școala Gimnazială „Petru Rareș” Probota

De asemenea 4,2 km din Drumul Comunal 7A au fost asfaltați, iar Str. Arșinel a fost asfaltată prin betonare.

Strada Arșinel, înainte și după betonare

Strada Arșinel, înainte și după betonare

Tot în primul an a fost dotat parcul din oraș, Școala cu clasele I-IV a fost anvelopată termic, baza sportivă a fost modernizată, iar pentru orașul Dolhasca a fost achiziționată o scenă cu accesorii muzicale.

Modernizarea tribunei stadionului „Laurnețiu Strapuc”

Modernizarea tribunei stadionului „Laurnețiu Strapuc”

 

 

Anul 2018, un an al investițiilor

 

Anul 2018 va aduce mai multe proiecte pentru orașul Dolhasca, iar în acest sens primarul Isachi Decebal a declarat că fiecare leu ce se cheltuie din visteria localității trebuie drămuit cu atenție, astfel încât proiectele care se realizează să acopere cât mai multe nevoi ale cetățenilor.

Am învățat că a te plânge că bugetul este insuficient sau că sprijinul primit este insuficient, nu ajută la nimic, iar oamenii au nevoie de rezultate concrete. Tocmai de aceea pentru anul 2018 ne-am propus să dăm startul unor proiecte importante pentru comunitatea noastră. Vom începe cu reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnaziale din satul Budeni, acesta fiind un proiect finanțat prin PNDL, vom continua cu reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnaziale din satul Gulia. Tot la capitolul învățământ putem aminti și de reabilitarea și modernizarea Școlii cu clasele I-IV din satul Siliștea Nouă și de reabilitarea și modernizarea Liceului „Oltea Doamna” din oraș. Toate proiectele de la capitolul învățământ vor fi realizate cu fonduri guvernamentale”, a declarat primarul orașului Dolhasca.

 

Și din bugetul orașului Dolhasca, care este de peste 25 de milioane de lei pentru anul 2018, se vor realiza mai multe proiecte importante pentru comunitate.

Începând cu sediul primăriei noastre, care va fi modernizat, și continuând cu dotarea Grădiniței 2 BC Budeni și a Școlii Probota cu terenuri de joacă, proiectele pe care le vom realiza din buget local sunt un răspuns la cerințele oamenilor. Tot din buget local vom reabilita iluminatul public pe străzile vecinale din mediul rural, vom reabilita iluminatul public pe DJ și vom înființa o rețea de electrificare iluminat în Gulia. Reabilitarea stațiilor de tratare apă și modernizare rețelei existente, achiziția de terenuri aferente stațiilor de tratare a apei, precum și studiul de fezabilitate pentru  înființarea rețelei de apă în satele Gulia și Probota, sunt tot proiecte pe care le vom realiza cu bani din bugetul local”, a declarat edilul orașului Dolhasca.

 

 

Infrastructura rutieră, o prioritate pentru primarul orașului Dolhasca

 

Pe lângă numeroasele investiţii în aspectul orașului şi în sistemul educaţional, administraţia publică locală acordă o atenţie deosebită reabilitării infrastructurii rutiere din Dolhasca.

Astfel, anul acesta se va moderniza prin asfaltare Strada Poliției și drumul Eugen Holban și se va înființa o cale de acces în Gulia. Totodată, pentru drumurile din localitate edilul va achiziționa anul acesta și o mașină de deszăpezire. De asemenea, anul trecut a fost semnată finanțarea pentru reabilitarea a 170 de kilometri dintr-un drum ce leagă judeţele Iaşi şi Suceava, drum care trece și prin orașul Dolhasca.

În încheiere, edilul a mai menționat că se lucrează la elaborarea proiectelor pentru  Căminul Cultural Probota și Căminul Cultural Budeni.

 

 

Orașul Dolhasca este cunoscut în special pentru Mănăstirea Probota, ctitorie a domnitorului Petru Rareș ce datează din anul 1530, pentru faptul că este nod feroviar și pentru că aici s-a născut în 1939 actorul Alexandru Arșinel.

Dolhasca este așezată pe valea râului Siret, în extremitatea sud-estică a județului Suceava, la limita cu județele Iași și Botoșani, iar până la reforma administrativă din 1950 a făcut parte din județul Baia.

Teritoriul actualei localități Dolhasca a fost locuit din cele mai vechi timpuri, zona oferind condiții favorabile sub aspectul alimentării cu apă, existenței pădurilor și a terenurilor potrivite desfășurării activităților agricole.

Dovezile arheologice atestă clar că acest teritoriu a fost locuit de timpuriu (perioada paleolitic-neolitic). Săpăturile arheologice efectuate în anul 1972 de către arheologul Silvia Teodor (în zona înaltă a dealurilor Budeni și Siliștea sunt dovezi de necontestat ale unei vechi populări a acestui teritoriu.

Aici au fost scoase la iveală fragmente ceramice și unelte ale unei așezări, un bordei, iar marea majoritate a ceramicii descoperite a fost datată ca aparținând secolelor al III-lea și al II-lea î.Hr. Tot în această zonă au fost descoperite două bordeie din secolele al VI-lea și al VII-lea d.Hr.

O dovadă a continuării populării acestui teritoriu în secolul al XIV-ea este temelia vechii Mănăstiri Sfântul Nicolae din Poiana, situată la circa 500 metri sud de Mănăstirea Probota.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.