Marea sărbătoare creştină a Învierii Domnului este sărbătorită, de 10 ani, în comuna Poiana Stampei, atât din punct de vedere religios, cât şi cultural.
Manifestarea „Joia Mare la Poiana Stampei”, care este deja una cu răsunet în întreg județul, se va desfășura pe data de 5 aprilie 2018, începând cu ora 10, iar organizatorii au declarat că anul acesta există și câteva elemente de noutate în desfășurarea evenimentului.
„Vom începe cu cu o slujba religioasă oficiată de preoții Domițian Tătaru și Constantin Jbanca, iar mai apoi se vor sfinți coșurile aduse de gospodine. Totodată, în capela noii Biserici, va fi pregatită de către vrednicile gospodine din localitate o expoziție cu ouă încondeiate, cu produse pascale precum și o expoziție gastronomică, cu bucate de post, din care vor putea gusta toți participanții la slujba religioasă”, a declarat pentru SuceavaLive, Petrică Chiforescu, directorul Casei de Cultură „Elisei Todașcă” din Poiana Stampei.
„Joia Mare”, evenimentul din stațiunea turistică Poiana Stampei reușește să adune anual oaspeți din diferite localități, care vin special pentru frumusețea obiceiului, dar și pentru a gusta din bucate si pentru a achiziționa din produsele expuse.
Organizatorii evenimentului, Primăria și Consiliului Local al comunei Poiana Stampei, în colaborare cu Asociația „Vechea Bucovină” își doresc ca, și în acest an, evenimentul să atragă și un număr cât mai mare de credincioși pregatiți să întâmpine cu bucurie și smerenie minunea Invierii Domnului.
Aceasta este o activitate anuală care face parte din marele proiect al Consiliului Județean Suceava „Pastele în Bucovina” și are ca menire perpetuarea și promovarea tradiției locale, promovarea comunei ca Stațiune turistică de interes local, prin împletirea activităților religioase cu arta încondeierii ouălor și cu gastronomia locală.
Lasa un raspuns