Președintele UDMR, Kelemen Hunor, susține că proiectul de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc diferă față de cel apărut neoficial în presă, actul normativ suferind modificări cu ”nuanțe importante”, care nu pun sub semnul întrebării Constituția României.

Liderul UDMR a ținut să precizeze că în presă au apărut manipulări și distorsionări ale proiectului susținut de formațiunea din care face parte.

”Este un proiect european, un proiect extrem de detaliat și în același timp nu pune în niciun articol sub semnul întrebării statalitatea și apartenența acestei regiuni la statul român, fiindcă foarte multe acuzații se duc în această direcție.

Sunt manipulări, sunt încercări de distorsionare a ceea ce gândim noi și sunt convins că cei care vor citi acest proiect își vor da seama că nu este altceva decât doleanța comunității maghiare de a asigura un cadru instituțional pentru păstrarea identității naționale”, a declarat Kelemen Hunor,” citat de agerpres.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.