Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că România va continua să sprijine Ucraina atât timp cât este nevoie.
„Am avut și un schimb consistent de opinii cu privire la agresiunea rusă împotriva Ucrainei. România este hotărâtă să continue sprijinul multidimensional substanțial și complex pe care îl acordă Ucrainei și care va continua atât timp cât va fi nevoie.
Tot în contextul evoluțiilor actuale de securitate, am subliniat că Bulgaria este un aliat-cheie al României în NATO și un partener esențial la Marea Neagră. Am discutat cu domnul Președinte Radev despre intensificarea cooperării bilaterale în domeniul securității.
În luna iulie ne vom întâlni la Vilnius pentru a evalua implementarea deciziilor adoptate la Madrid privind postura Aliată și pentru a agrea măsuri suplimentare relevante care să întărească securitatea Aliată și mai ales a Aliaților de pe Flancul Estic, cu accent pe Marea Neagră.
Așadar, am convenit astăzi cu Președintele Radev că trebuie să lucrăm mai mult și mai bine împreună în scopul menținerii securității și a stabilității la Marea Neagră, care este de interes strategic pentru întreaga Alianță.”, a spus Klaus Iohannis, aflat într-o vizită la Sofia.
„Incidentul cu dronă care a avut loc ieri ( marți – n.r.) este un incident grav și regretabil”, a spus Klaus Iohannis, întrebat care sunt implicațiile de securitate.
Comunicarea oficială despre aceste chestiuni, mai spune șeful statului român, se face de către partea americană.
Forţele Aeriene din SUA au confirmat, marţi după-amiază, prăbuşirea unei drone militare americane după un incident cu un avion de vânătoare al Rusiei produs deasupra Mării Negre.
„Două avioane ruse de tip Suhoi Su-27 au efectuat o manevră de interceptare nesigură şi neprofesionistă asupra unei drone de tip MQ-9 a Forţelor Aeriene americane, care zbura în în spaţiul aerian internaţional deasupra Mării Negre”, a comunicat Comandamentul Forţelor Aeriene americane responsabil de Europa şi Africa.
„Drona noastră de tip MQ-9 efectua operaţiuni de rutină în spaţiul aerian internaţional când a fost interceptată şi lovită de un avion rus, ceea ce a provocat prăbuşirea şi pierderea dronei MQ-9″, a declarat, potrivit cotidianului Le Monde, generalul James Hecker, comandantul Forţelor Aeriene americane responsabil de zona Europa şi Africa.
Conform unor surse citate de postul de televiziune CNN, o dronă MQ-9 Reaper a Forţelor Aeriene americane, care efectua o misiune în spaţiul internaţional, deasupra Mării Negre, s-a lovit cu un avion de vânătoare Suhoi SU-27. Din cauza coliziunii, drona militară americană a suferit avarii şi a fost prăbuşită intenţionat de Forţele Aeriene americane, a declarat un oficial de la Washington, sub protecţia anonimatului.
Lasa un raspuns