Miercuri, 2 februarie 2022, orele 19:29, lucrătorii Secţiei 7 Poliţie Rurală Mălini au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către numita D. Niculina din com. Slatina, jud. Suceava, cu privire la o agresiune.
Numita C. Andreea de 31 ani din com./sat Bogdănești, jud. Suceava, are o relație de concubinaj de aproximativ 8 ani cu numitul I. Stelică de 28 ani și locuiește fără forme legale la domiciliul acestuia din com. Slatina.
În data de 02.02.2022, în jurul orelor 18:40, în timp ce se aflau la domiciliu, pe fondul geloziei, numita Andreea i-a reproșat concubinului său diverse lucruri, iar acesta, într-un moment de nervozitate, a lovit-o cu palma peste față, creându-i acestuia o leziune minoră la nivelul buzei superioare.
Numita Andreea nu a dorit să fie consultată de un echipaj medical sau să i se acorde îngrijiri medicale de specialitate, iar fiind audiată în calitate de persoană vătămată, nu a dorit să depună plângere penală împotriva concubinului său privind săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
A fost întocmit formularul de evaluare a riscului în vederea emiterii ordinului de protecție provizoriu, însă nu s-a impus emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ,,violență în familie”, faptă prev. şi ped. de art. 199 alin. 1 din Codul Penal rap. la art. 193 alin. 1 Codul Penal, care urmează a fi soluţionat procedural de către lucrătorii P.P. Slatina.
Lasa un raspuns