Ziua de duminica, 14 iunie, a fost una cu ghinion pentru cel putin trei conducatori auto. Acestia au fost depistati in trafic fara avea permis de conducere. La unii pentru ca nu-l detineau, la altii pentru ca nu au vrut sa-l prezeinte la solicitarea organelor legii.

Astfel, duminică seara, pe DN 29, în interiorul comunei Dumbrăveni, un tânăr de 20 ani, din judeţul Botoşani, în timp ce conducea autoturismul, în timpul efectuării unei depăşiri, a fost acroşat de autoutilitara condusă de un bărbat de 46 ani din comuna Dumbrăveni, fără permis de conducere, care circula în aceeaşi direcţie de mers şi nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers spre stânga. În urma coliziunii, a fost rănită grav o minoră de 15 ani şi răniți uşor conducătorul auto de 20 de ani şi o tânără de 19 ani, toți din judeţul Botoşani, pasagere în autoturismul condus de acesta. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural. Tot duminică, însă dupa-amiază, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului C-lung Moldovenesc, a oprit pentru control pe str. Paltinului din localitate, un autoturism cu număr de înmatriculare provizoriu, condus de un bărbat de 41 de ani din comuna Vama, care a refuzat să prezinte permisul de conducere şi documentele autoturismului, susţinând că este pieton. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că autoturismul are autorizaţia de circulaţie provizorie expirată din data de 06.06.2015.În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural. Și tot duminică, din nou seara, un echipaj din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus, a oprit pentru control pe DJ 209G din comuna Brodina, mopedul condus de un tânăr, de 26 ani din localitate.În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.