Cartea, apărută recent la editura Tracus Arte din Bucureşti, ediţie îngrijită de cunoscuta scriitoare Iolanda Malamen, va fi prezentată de scriitorul sucevean Ion Drăguşanul.
Volumul de „Amintiri din Ţara Fagilor” al lui Ovid Ţopa deschide un veritabil şantier „arheologic”, de recuperare a scrierilor unui autor necunoscut. Totuși, unul implicat în istoria noastră culturală, ca şi în cea politică, ba chiar legat într-un anume fel şi de literatura autohtonă, căci întâiul său fiu, Tudor Ţopa, avea să devină, după publicarea romanelor-jurnal „Încercarea scriitorului” (1975) şi „Punte” (1985), un nume cu greutate în proza românească din perioada tranziţiei de la modernitate la postmodernitate.
„(…) Ceea ce frapează peste tot e luxurianţa relatării. Beneficiind de o memorie fabuloasă, Ovid Ţopa reparcurge pas cu pas traseul copilăriei şi adolescenţei sale, recuperând o multitudine incredibilă de detalii, de parcă ar revedea totul în gând, de parcă ar asista la proiecţia în reluare a unui film în care obiectivul întârzie îndelung asupra fiecărui cadru: locuri, oameni, situaţii, întâmplări‘’, afirmă în prefaţa cărţii criticul literar Ion Bogdan Lefter.
Lasa un raspuns