Duminică, 18 noiembrie, la ora 01.30, o patrulă din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Dărmănești a oprit pentru control pe un drum comunal neclasificat din comuna Todirești, autoturismul cu număr de înmatriculare provizoriu condus de un minor de 16 ani din comuna Bălăceana în care se afla ca pasager tatăl acestuia, un  bărbat de 54 de ani din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că minorul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto, iar autoturismul nu este înmatriculat, autorizația provizorie de circulație fiind expirată din 14.11.2019.

În cauză s-a întocmit dosar penal, minorul de 15 ani fiind cercetat  sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” și „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, iar bărbatul de 54 de ani sub aspectul comiterii infracțiunii de „încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.