Liberalii se reunesc joi, la Poiana Braşov, în Liga Aleşilor Locali, iar vineri în Consiliul Naţional al formaţiunii.

Reuniunea Ligii Aleşilor Locali va avea loc cu participarea celor 1.200 de primari liberali, iar la Consiliul Naţional al PNL vor fi prezenţi 1.000 de delegaţi.

La Consiliul Naţional al PNL vor avea loc alegeri pentru funcţiile de secretar general, prim-vicepreşedinte în domeniul strategiilor politice şi vicepreşedinte în domeniul apărării şi siguranţei naţionale.

Președintele PNL Brașov și președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, ar urma să fie numit joi în fruntea Ligii Aleșilor Locali. Veștea este membru PNL de 24 de ani, a fost consilier local în Râșnov 4 ani, 12 ani primarul acestui oraș, iar din 2016 este președintele Consiliului Județean Brașov. El a fost unul dintre susținătorii lui Ludovic Orban în lupta cu Florin Cîțu pentru președinția partidului.

Totodată, lupta pentru poziția de prim-vicepreședinte se va da între eurodeputatul Dan Motreanu și ministrul Energiei, Virgil Popescu, cel din urmă fiind favorit. În cazul în care Virgil Popescu va fi ales pe 27 mai în poziția de prim-vicepreședinte, în conducerea PNL va rămâne vacantă funcția de vicepreședinte Buget, Politici Fiscale, Economie, Energie și Mediu de Afaceri.

Totodată, prin alegerea lui Nicolae Ciucă la președinția PNL va rămâne vacantă și poziția de vicepreşedinte pe apărare, care ar urma să fie ocupată, potrivit surselor, de primarul Constanţei, Vergil Chiţac, fost contraamiral. De altfel, Vergil Chițac a fost printre primii lideri liberali care l-au susținut public pe premierul Nicolae Ciucă pentru președinția PNL. „Rămân consecvent în crezul că premierul României trebuie să fie și președintele Partidului Național Liberal. Nu este momentul acum pentru o criză de leadership. Premierul trebuie să conducă activitatea guvernamentală, întărit de legitimitatea pe care numai funcția de președinte al unui partid puternic i-o poate da”, a susținut primarul Constanței, Vergil Chițac.

Pe 10 aprilie, premierul Nicolae Ciucă a fost ales preşedinte al Partidului Naţional Liberal, după ce, în data de 2 aprilie, Florin Cîţu a demisionat din aceasta funcţie. Ciucă era vicepreşedinte PNL în domeniul apărare şi siguranţă naţională.

Tot pe 2 aprilie, şi Dan Vîlceanu a demisionat din funcţia de secretar general al Partidului Naţional Liberal, funcţie preluată interimar de prim-vicepreşedintele Lucian Bode.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.