Și pentru a dovedi asta, avem și mesajul oficial: „Vacanța s-a terminat, din nou la școală alături de copiii școlii gimnaziale din satul Moișa, comuna Boroaia, județul Suceava. O școală modernizată prin grija primarului Vasile Beraru. Succes tuturor!” ne scrie, ori mai bine spus scrie, Ioan Cătălin Nechifor. Ce nu ne place la mesaj, și implicit la domnul, lector sau conferențiar universitar, Nechifor este că amestecă nevinovații copii cu primarul și le transmite succes la… hurtă (grămadă)! Dar dacă omul „zboară” prea mult pe holurile de la aeroport este normal să se întâmple așa când ajunge la Moișa.
- Transferuri ilegale/ Pe Lazăr și Nechifor nu-i doare!
Ministrulul Educaţiei anunţa, în 17 august anul trecut, că „332 de transferuri în clasa a IX-a au fost anulate în judeţul Suceava, membrii comisiei de admitere a IȘJ vor fi cercetaţi disciplinar şi există suspiciuni de abuz în serviciu, fiind făcută sesizare penală. Controlul făcut în perioada 11-14 august la Inspectoratul Şcolar Judeţean (IȘJ) Suceava, privind transferurile elevilor de clasa a IX-a după repartizarea computerizată a fost finalizat, stabilindu-se că din cele 386 de cereri aprobate, 332 trebuie anulate. În cazul acestor cereri, elevii care au cerut transferul aveau medii mai mici decât mediile ultimilor admişi la acele şcoli. Din documentele verificate, s-a constatat că, dintr-un total de 523 de cereri de transfer depuse, dintre care șapte în afara termenului stabilit, au fost aprobate 386 de cereri. Dintre cele 386 de cereri aprobate, pentru 332 de elevi transferul s-a realizat fără respectarea prevederilor legale prevăzute de Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat. Echipa de control a mai constatat că, la nivelul IȘJ Suceava, nu a fost elaborată o procedură proprie de aprobare a acestor cereri de transfer, criteriile suplimentare de departajare fiind cuprinse într-un proces-verbal din 27 mai 2015. Comisia Judeţeană de Admitere nu a putut prezenta motivaţii temeinice, susţinute legal, în privinţa criteriilor proprii, pentru care nu a solicitat aprobarea Comisiei Naţionale de Admitere. De asemenea, echipa de control a constatat că cererile aprobate nu sunt însoţite de documente care să justifice situaţiile speciale invocate”.
- Școli fără autorizații sanitare / Pe Lazăr și Nechifor nu-i… interesează
Foarte oficial, în cadrul Colegiului Prefectural din prima lună a acestui an, tovarășul Lazăr, general-șef la IȘJ, zicea așa „din cele 777 de unități școlare din județul nostru, autorizație sanitară au un număr de 299, reprezentând 38%, iar fără autorizație sanitară 478, ceea ce înseamnă 62%. Din cele 299 de unități avizate, 45 sunt grădinițe sau structuri care funcționează în aceeași clădire cu școala autorizată din punct de vedere sanitar. Ele nu sunt autorizate, dar va trebui să facem demersurile necesare (n.n. – Chiar așa ?). Referitor la situația autorizării pe medii de rezidență urban-rural, 76% din școli sunt autorizate în mediul urban, iar în municipii procentul ajunge la 90%. În mediul rural 28% din școli sunt autorizate. Din cele 478 de școli neautorizate sanitar, 434 sunt din mediul rural”. Tovarășul Lazăr a mai făcut, atunci, referire și la avizarea și autorizarea unităților de învățământ privind securitatea la incediu: „avizele, respectiv autorizațiile de securite la incediu, nu se eliberează pentru instituții, ci pentru fiecare construcție administrativă, administrată de către aceștia. Unitățile de învățământ din județul Suceava dispun de 1067 de clădiri. 784 dintre acestea nu intră sub incidența autorizării sau avizării privind securitatea la incediu, iar un număr de 283 de clădiri necesită avize sau autorizații de securitate la incediu”, a menționat Gheorghe Lazăr.
Despre abandonul școlar și școlile din județul Suceava care au fost închise, recent, chiar în mandatul Nechifor / Lazăr scriem și în edițiile viitoare.
Lasa un raspuns