Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a aprobat săptămâna trecută nota în care este constatată calitatea lui Mugur Isărescu de fost colaborator al Securităţii, dezvăluire ziare.com. CNSAS urmează să sesizeze Curtea de Apel Bucureşti, pentru a constata situaţia în care se află guvernatorul Băncii Naţionale a României. Viitoarea decizie a Curţii de Apel va putea fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
„Colegiul a aprobat Nota de Constatare și a dispus introducerea la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București a acțiunii în constatare pentru stabilirea calității de colaborator al Securității, pentru următoarea categorie de persoane: – art. 3 lit. q (guvernatorul Băncii Naționale a României, președinte, vicepreședinte de banca și membrii consiliului de administrație din sectorul bancar) – 1 persoană”, se arată în comunicatul dat de instituție după ședința de marțea trecută a Colegiului.
Contactat de Ziare.com, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României (BNR), Daniel Suciu, a refuzat să comenteze informaţia, susţinând că este o chestiune personală a şefului său, nu una instituţională. În urmă cu trei ani, România Liberă a scris că Isarescu ar fi colaborat cu Securitatea sub numele de cod „Manole”, acesta aflându-se în evidențele UM 0195, sub controlul Contraspionajului Extern din Centrala de Informații Externe.
Potrivit publicaţiei, „turnătoriile sursei Manole vizau, în special, diplomați străini de la București, cu care Mugur Isărescu avea contacte constante. Iar dintre diplomați, cel mai des întâlniți erau cei americani și britanici. Nici colegii lui Isărescu de la Institutul de Economie Mondială nu scăpau de ‘notele’ pe care actualul guvernator BNR le trimitea Unității Militare 0195”.
La acel moment, CNSAS nu avea posibilitatea sa verifice calitatea de colaborator al Securitatii a guvernatorului BNR, însă Parlamentul a modificat legea, adăugând persoana care ocupa această funcţie între cele pentru care se poate cere această verificare.
Lasa un raspuns