Acum, așa cum ne-am obișnuit deja, un lucru se poate face în două feluri : felul normal, logic, și felul românesc. Astăzi voi face o foarte scurtă comparație între două joburi similare ca și nume, dar foarte diferite ca și atribuțiuni.
Trebuie să știți că există un director de campanie electorală. În România, de cele mai mult ori, acesta este un politician, din cadrul fiecărui partid politic ce intenționează să aibă un candidat la o anumită poziție oficială. În statele occidentale, acest director de campanie este rareori parte a unui partid politic, însă atunci când acest lucru se întâmplă este doar pentru că imaginea partidului sau formațiunii politice ar putea beneficia de pe urma respectivului politician. Este considerat de cele mai multe ori ca îndeplinind şi funcţia de consilier politic al candidatului. El este cel care trebuie să intuiască orice trend politic şi să speculeze acţiunile contracandidaţilor. Tot el este cel care aisgură concordanţa dintre princiipile de bază ale partidului, dintre orientarea acestuia şi acţiunile întreprinse de candidat în campanie.
Toată treaba revine însă, în România, unui singur „cap”: directorul tehnic de campanie. Acesta trebuie să fie foarte bine informat, de cele mai multe ori nu ia parte la scena politică, el fiind un profesionist din alte domenii. Pe baza informațiilor pe care le deține, el trebuie să creeze, împreună cu echipa sa, strategia electorală pe care o vor aplica în campania electorală. În țările occidentale, aceasta este poziția superioară răspunzătoare cu înglobarea tuturor departatementelor (relații cu publicul, relații cu presa, organizarea voluntarilor, departamentul tehnic). De obicei, aceste poziții sunt plătite cu bani grei, iar dacă rezultatul este cel scontat, atunci poate fi remunerat în plus. De asemenea, această persona lucrează îndeaproape cu șefii departamentelor enumerate mai sus.
Evident că în România directorul tehnic de campanie trebuie să știe să se descurce cu mai mult de atât, el fiind de multe ori răspunzător pentru departamente întregi, așa cum ne-am obișnuit deja, angajatul român trebuie să știe să facă mai multe activități decât prevede fișa postului, pentru același salariu.
În general, directorul tehnic este cel care depune cea mai mare forţă de muncă, este dedicat în permanenţă campaniei, fiind muncitor, organizat, inteligent, încrezator în sine şi loial. Trebuie să delege responsabilităţile cât mai eficient şi să preîntâmpine eventualele crize. În România, de cele mai multe ori, directorul de campanie are cumul de funcţii, fapt pentru care procesul de selecţie al directorului tehnic este unul dintre cei mai importanţi vectori ai campaniei.
Există de asemenea și responsabilul cu strângerea de fonduri – chestiune foarte bine reglementată în țările occidentale, și foarte prost drămăluită în România – dar știm deja, cu toții, cam cum funcționează acest departament în România.
Totuși este bine de reținut că cei care au pregătire în comunicare publică, științe politice, management ori marketing pot avea șanse reale de a fi aleși într-unul din posturile esențiale desfășurări unei campanii electorale, dacă rezultatele profesioale sunt grăitoare. Cu toate acestea, libertatea de care se bucură aceste funții în străinătate, nu se găsește n grad la fel de mare în România unde politicienii vor să se afle în deplin control al campaniilor care nu sunt mereu reușite, poate chiar din acest motiv.
Lasa un raspuns