Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată miercuri, 02 aprilie. După stingerea incendiului, pompierii au stabilit că acesta s-a produs din cauza folosirii intenţionate a sursei de aprindere.
Astfel, la 03.04.2014, polițiștii au reușit identificarea și reținerea unui bărbat de 62 ani, din judeţul Maramureș, care a recunoscut comiterea faptei.
Cu ocazia audierilor, bărbatul a declarat faptul că a comis fapta din motive de răzbunare, întrucât a locuit și lucrat aproximativ un an și jumătate la mănăstire și nu a fost mulțumit de modul în care a fost retribuit pentru munca prestată.
Suspectul a fost reținut pe o perioadă de 24 ore şi urmează ca la 04.04.2014 să fie prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.
Cel în cauză a fost introdus în arestul I.P.J. Suceava.
Lasa un raspuns