Marian Andronache, viceprimarul municipiului Suceava, lider al Partidului Mișcarea Populară Suceava, a postat, de curând, pe pagina sa de Facebook, un selfie făcut în fața clădirii Guvernului.

Ce este de remarcat la această fotografie este că viceprimarul a încadrat perfect și un protestatar care purta un rucsac, pe care era lipit un mesaj obscen la adresa Partidului Social Democrat.

 

Fotografia lui Andronache a adunat, în mai puțin de 24 de ore, aproape 500 de aprecieri.

Tot de remarcat este și faptul că, un viceprimar de municipiu a ales ca fotografie reprezentativă pentru profilul său un astfel de mesaj în condițiile în care scorul, în acest moment, este de 1-0 pentru PSD, liderul social-democraților excluzând orice dialog cu Andronache pe tema schimbării viceprimarului comunei Mitocu Dragomirnei. Adevărat este și faptul că, până în acest moment, Marian Andronache nu a demonstrat prin nimic că își merită funcția de președinte al unui partid, în multe cazuri, de acesta neascultând nici membrii de partid.

Nici despre funcția de viceprimar al municipiului Suceava nu există un feedback pozitiv, nici dacă ne uităm pe domeniile de care acesta răspunde, nici dacă luăm în calcul părerea primarului Sucevei, Ion Lungu. Acesta a declarat în mai multe rânduri că Andronache își pierde timpul prin benzinării și că i-ar fi stat mai bine în funcția de director al Direcţiei Domeniului Public din cadrul Primăriei Suceava, funcție pe care o îndeplinea înainte să devină viceprimar.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.