La începutul întâlnirii, Maricela Cobuz a prezentat câteva din principalele sale activități de la nivelul Parlamentului cât și comunicarea cu cetățenii prin presa scrisă și cea online. S-au subliniat în mod deosebit preocuparea pentru stabilirea priorităților de acțiune pentru viitorul apropiat.
Consilierii locali s-au arătat mulțumiți de această inițiativă, exprimându-și dorința de continuare a acestor întâlniri, solicitând totodată ca doamna deputat să participe personal la ședințele de Consiliu Local atunci când se vor pune în dezbatere Hotărârile Consiliului Local care vor necesita sprijin parlamentar.
Maricela Cobuz și-a arătat disponibilitatea de preluare și susținere a inițiativelor legislative care vor avea ca scop deservirea cetățeanului și care vor fi rod al gândirii grupului PSD.