Mărturii

Există oameni care nu consideră minciună o afirmație despre un fapt îndoielnic, deoarece faptul în sine fiind deja ieșit din comun, procentajul de credibilitate este deja scăzut. Le este indiferent că mărturia lor dă o notă de seriozitate faptului atâta vreme cât, pentru o perioadă scurtă, câștigă un loc în ziare sau la posturi de televiziune de mâna a treia și au grijă mereu ca mărturiile lor să rămână în limita posibilului, deși au depășit demult limita probabilului.
Din păcate, odată plecați pe panta minciunii credibile, oamenii încep să creadă că sunt infailibili, că sunt crezuți orice ar spune. Îi găsim foarte curând prin sălile tribunalelor depunând mărturii false în procese instrumentate de avocați și/sau procurori, care ar face orice ca să câștige procesele în care sunt implicați. Și până să poată fi dovediți ca martori mincinoși, ceea ce se întâmplă mai devreme sau mai târziu, influențează viața multor oameni.
Sunt foarte mulți și îi poți recunoaște destul de rapid, deoarece își presară conversația cu verbul a crede în tot felul de combinații. Te rog să mă crezi, sau crede-mă când îți spun, sunt expresii generate numai de nesiguranța în credibilitatea lor și le folosesc tocmai pentru a putea ascunde lipsa dovezilor în sprijinul celor susținute. Numai oamenii care spun mereu adevărul sunt cu adevărat indiferenți dacă sunt sau nu crezuți, veridicitatea afirmațiilor lor nestând în încrederea ascultătorului, ci în capacitatea acestora de a recunoaște un adevăr când îl aude.
Desigur, există excepții, oameni care pot să verse torente de minciuni fără să clipească măcar, dar aceștia rareori intră în rândul celor ce pot fi numiți oameni și asta numai dacă sunt scriitori SF, restul sunt politicieni.