Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Suceava (CJPC Suceava), ca parte a ANPC, veghează la respectarea legislației privind protecția consumatorilor, în aria de competență, respectiv județul Suceava, prin:

     -cercetarea reclamațiilor consumatorilor, privind bunurile și serviciilor, în raport cu agenții economici, vânzători, distribuitori sau prestatori de servicii.

     -desfășurarea de acțiuni tematice de control pe categorii de produse,acțiuni naționale sau locale.

     -împreună cu organele vamale, la cererea acestora, monitorizează calitatea produselor,

introduse în țară, prin punctele vamale.

    În preajma Sarbătorilor Pascale, în afară de cercetarea eventualelor reclamații ale consumatorilor, se vor desfășura două acțiuni tematice de control:

    1) Tematica de control, privind modul de respectare a prevederilor legale, a legislației protecției consumatorilor, la unitățile de alimentație publică și cazare turistică.Verificările urmaresc:                                                                                                                                                                                                              -modul de respectare a normelor Ministerului Turismului, în ceea ce privește, prezentarea și dotarea camerelor, în raport cu clasificarea acordată; -informarea consumatorilor în ceea ce privește, prețurile maximale la camere, precum și a altor servicii puse la dispoziția turistului, gratuit sau contra cost.

-în unitățile de alimentație publică, se are în vedere, informarea corectă în Meniu, în ceea ce privește produsele oferite, prețul, gramajul, existența în produs a alergenilor sau dacă  produsul alimentar a fost congelat înainte de vânzare și este vândut decongelat. De asemenea se verifică,

materia primă, din care provin produsele oferite, în ceea ce privește încadrarea în data durabilității minimale, a condițiilor de depozitare și păstrare și condițiilor prescrise, privind servirea produselor către consumator.

   2) Tematica de control privind modul de respectare a prevederilor legale, comformitatea și modul de etichetare, publicitate și comercializare a produselor alimentare specifice Sărbătorilor Pascale. În această categorie intră: carne preambalată, ouă, vopsea de ouă, ciocolată și produse din cacao, tablete și figurine pe baza de cacao și grăsimi vegetale, produse de patiserie(cozonac,

pască, chec, fursecuri…..) și vin.

Controalele vor urmări, în principal următoarele aspecte:

  1. Calitatea produselor alimentare comercializate:
  1. Carne preambalată și produse din carne existente la comercializare. Se verifică:

-starea ambalajelor (integritate, etanșietate);

-încadrarea în cantitatea netă declarată de producator;

-încadrarea produselor în data durabilității minimale, după caz, în data limită de consum stabilite de producător;

-încadrarea produselor în parametrii de calitate prevăzuți și/sau declarați de producător;

-respectarea prevederilor Ordinului 183/2016 al președintelui ANPC, privind informarea consumatorilor în legatură cu produsele ce provin din produse congelate.

  1. b) ouă de consum. Se vor urmări, respectarea Regulamentelor CE, privind standardele de comercializare aplicabile ouălelor. Acestea se referă la:

 -caracteristicile de calitate a ouălelor

 -etichetare

 -codul producătorului, constituit dintr-un număr format din:

      o codul privind metoda de creștere

  • codul privind statul membru de înregistrare (RO în cazul României)
  • codul de identificare a unitații- un număr dat de MADR

 -data durabilității minimale

c) vopsea de ouă.Se verifică:

 -starea ambalajelor

 -încadrarea în cantitatea netă declarată de producator

 -încadrarea produselor în data durabilității minimale

 -încadrarea coloranților în lista celor admiși comform Regulamentului CE.

d) produse de patiserie. Se verifică:

 -eventuala prezență  a semnelor organoleptice de alterare, modificari ale aspectului, culorii, consistenței, mirosului, precum și prezența corpurilor străine.

 -starea ambalajelor

 -încadrarea în cantitatea netă

 -încadrarea în data durabilității minimale

  1. e) ciocolata, produse din ciocolată, produse pe bază de cacao și grăsimi vegetale (tablete,figurine etc). Se verifică:

 -caracteristicile organoleptice

 -starea ambalajelor

 -încadrarea în cantitatea netă declarată de producator

 -încadrarea în data durabilității minimale

f) vin. Se verifică:

 -starea ambalajelor

 -încadrarea în volumul net declarat de producător

 -etichetarea vinurilor și indicarea dacă este cazul a prezenței sulfiților, acestia făcând parte din lista produselor alergene.

  1. Condiții de depozitare, comercializare. Se verifică:

 -amenajarea unităților și dotarea cu vitrine frigorifice și/sau depozite, funcționarea agregatelor frigorifice și modul de urmărire a temperaturilor.

 -conditțile de păstrare și expunere la comercializare cu respectarea temperaturilor impuse de producatori, depistarea cazurilor de supraaglomerare a spaților frigorifice.

  1. Modul de indicare a prețurilor.

 -concordanța dintre prețul afișat la raft și cele din gestiunea stocurilor, care se marchează pe bonul de casă.

 -indicarea concomitentă, într-o formă neechivocă, ușor de citit, în cazul produselor preambalate, a prețului de vânzare și a prețului pe unitatea de masură.

  1. Legalitatea

 -existența documentelor de proveniență

 -comercializarea în locuri autorizate

 -existența registrului unic de control

 -afișarea la loc vizibil a plachetei cu TELEFONUL CONSUMATORILOR

     În perioada Sărbptorilor Pascale, se asigură permanența în instituție, în ceea ce privește preluarea reclamațiilor, la numărul de telefon 0230 530876, între orele 9 și 18 și, de asemenea o echipă operativă formată din doi comisari, pentru situațiile de urgență.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.