Colegiul Prefectural Suceava, întrunit în şedinţa ordinară din data de 21 martie 2019, a aprobat hotărârea privind „măsurile în domeniul siguranței alimentare și în domeniul ordinii publice și siguranței populației în perioada Sărbătorilor Pascale”.
Astfel, în perioada 1 aprilie-1 mai 2019, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava, Direcția de Sănătate Publică Județeană Suceava, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Bucovina” Suceava, precum și secțiile de Drumuri Naționale Suceava și Câmpulung Moldovenesc vor informa Instituția Prefectului cu privire la deficiențele constatate pe linia verificărilor efectuate în domeniul siguranței alimentare și a ordinii publice, precum și măsurile luate pentru remedierea acestora.
În emiterea acestei decizii s-a avut în vedere că sărbătorile pascale, prin specificul lor, necesită o atenţie specială acordată de autorităţile cu atribuţii în asigurarea liniştii publice şi a siguranţei produselor alimentare comercializate în această perioadă. S-au mai avut în vedere specificul turistic al județului, și faptul că vor fi organizate manifestări religioase în toate lăcașele de cult, iar în acest structurile de poliție din cadrul IPJ Suceava, împreună cu celelalte forţe ale Ministerului Afacerilor Interne cu atribuţiuni în domeniu vor fi angrenate în misiuni pentru asigurarea climatului de siguranţă pe întreg teritoriul judeţului.
Circulația pe drumurile publice din județ va fi monitorizată de cele două secții ale drumurilor naționale, SDN Câmpulung Moldovenesc și SDN Suceava.
De asemenea, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava , Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava și Direcția de Sănătate Publică Județeană Suceava efectuează verificări pe linia respectării măsurilor în domeniul siguranței alimentare.
În temeiul prevederilor art. 7 din Anexa nr.3 la Hotărârea Guvernului nr.460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr.340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului şi ale art. 14 din Regulamentul de funcţionare a Colegiului Prefectural de la nivelul judeţului Suceava, aprobat prin Ordinul Prefectului Judeţului Suceava nr. 16/11.01.2016,
Lasa un raspuns