Avocatul Poporului anunţă, miercuri, că a fost sesizat cu privire la faptul că angajaţi din secţiile de ATI sunt vizaţi de anchete penale, în urma unor reclamaţii depuse de rudele unor persoane decedate de coronavirus. Instituţia a transmis recomandări cu privire la procedurile de audiere a acestor angajaţi, în condiţiile lipsei de personal din spitale, dar şi pentru reducerea riscului de contaminare.

”Avocatul Poporului a fost sesizat de mai mulţi medici din secţii ATI despre procedurile de audiere a lor în urma unor reclamaţii formulate de persoane fizice, care se constituie părţi vătămate, privind infracţiunea de ucidere din culpă, în contextul spitalizării rudelor decedate”, a transmis, miercuri, Avoatul Poporului, într-un comunicat de presă.

Sursa citată precizează că medicii ATI sunt citaţi telefonic cu obligaţia de a se prezenta la sediul secţiilor de poliţie pentru a da declaraţii, fiind ameninţaţi că în situaţia neprezentării vor fi citaţi cu mandate de aducere de acasă sau de la spital.

”Având în vedere că suntem în plin val 4 al pandemiei COVID-19, fiind de notorietate situaţia medicilor din secţiile ATI – suprasolicitarea fizică şi psihică a acestora – obligaţia deplasărilor fizice la sediul secţiilor de poliţie, cu consecinţa părăsirii locului de muncă, în condiţiile în care este bine-cunoscută lipsa personalului calificat, audierea fizică, în condiţii de cele mai multe ori improprii, măreşte riscul contaminării atât pentru medici, cât şi pentru personalul implicat în audiere. Fără a interveni în procedurile judiciare specifice, recomandăm o conduită mai flexibilă în ceea ce priveşte procedura de citare în faţa organelor de urmărire penală”, a transmis instituţia.

Avocatul Poporului face referire la posibilitatea audierii cadrelor medicale fie online, dacă infrastructura permite acest lucru, fie în spaţii special amenajate la locul de muncă al acestora, astfel încât calitatea actului medical să nu aibă de suferit, şi numai în cazuri cu totul excepţionale, ea să se realizeze fizic, cu respectarea condiţiilor de igienă şi distanţare, astfel încât riscul contaminării cadrelor medicale sau de către acestea să fie eliminat, relatează psnews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.