Peste 1.000 de medici din întreaga ţară vor fi prezenți la mitingul de marți, din fața Guvernului, unde au autorizaţie de protest între orele 09.00 – 16.00, informează adevarul.ro.

Deşi au fost luni la discuţii cu ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, şi cu alţi oficiali din sistemul de Sănătate, medicii nu s-au lăsat înduplecaţi şi au anunţat că vor ieşi marţi în stradă, chiar în faţa Guvernului. Ei vor să-şi strige nemulţumirile legate de salariile mici, epuizarea fizică şi condiţiile mizere din spitalele româneşti. Iniţial mitingul trebuia să aibă loc în faţa Ministerului Sănătăţii, însă în ultimele zile tot mai mulţi doctori din ţară au anunţat că îşi doresc să vină în Capitală să-şi spună nemulţumirile în stradă.

Asta i-a determinat pe reprezentanţii Primăriei Capitalei, cei care au dat autorizaţia de protest, să le ofere cadrelor medicale un spaţiu în faţa Guvernului. „Vom fi cel puţin 1.000 de persoane la miting. Avem aprobarea pentru protest care este valabilă între orele 09.00 – 16.00. Ne vom îmbrăca în alb şi vom avea fluiere. Nu este un protest doar pentru dublarea salariilor, ci este un protest prin care cerem reforma sistemului de sănătate. În plus, vrem ca medicul să fie plătit şi poziţionat la fel ca un magistrat”, a declarat doctorul Gabriela Cucu, iniţiatorul protestului, care a participat şi la negocierile purtate la Ministerul Sănătăţii.

Potrivit acesteia, bani în sistem pentru o dublare salarială în cazul medicilor există. Doctoriţa este contrazisă însă de oficialii de la Federaţia Sanitas, care arată că procentul de 25% pe care l-a obţinut în urma negocierilor purtate cu cei din Guvern a fost maximul ce putea fi obţinut.

„Nu ştiu ce s-ar mai putea soluţiona. Majorarea salarială obţinută pentru întreg personalul medical este cea mai mare din ultimii 20 de ani. Poate medicii vor de 20 de ori mai mult, dar nu cred că va fi posibil. România nu poate da 2.000 de euro unei asistente şi 5.000 unui medic”, a declarat Leonard Bărăscu, preşedintele Sanitas, organizaţie sindicală reprezentativă la nivel de ramură sanitară. De aceea sindicatul pe care îl conduce nu va participa la miting.

Pe de altă parte, membrii Alianţei Medicilor, grupul format pe reţeaua de socializare Facebook, le mai cer românilor din diaspora şi celor din ţară să li se alăture în campanii de informare din care să se înţeleagă că vinovaţii pentru actuala situaţie din Sănătate sunt nimeni alţii decât guvernanţii.

„Întreaga clasă politică este responsabilă pentru actuala situaţie dezastruoasă din sănătate”, au explicat aceştia, adăugând că nu susţin legalizarea plicului în spitale, ci că militează pentru o salarizare decentă. Aceştia consideră procentul de 25% pe care îl vor primi la salarii din octombrie ca fiind unul jignitor. Concret, prin această majorare li se adaugă între 200 şi 450 de lei la salariul de bază, în funcţie de gradul profesional şi de specialitatea aleasă.

Amintim că Guvernul a aprobat săptămâna trecută ordonanţa de urgenţă prin care salariile întreg personalului medical se majorează. De asemenea, premierul a anunţat că ministrul Justiţiei are ca misiune să legalizeze plicurile primite de doctori.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.