Marți, 17 octombrie, un grup 16 membri ai Organizației de tineret a PSD Suceava împreună cu președintele TSD, George Șoldan, au efectuat o vizită la Parlamentul României.

Tinerii sociali democrați, însoțiți de parlamentarii suceveni  Alexandru Rădulescu, Eugen Bejinariu, Virginel Iordache, Emanuel Havrici, de președintele Organizației Naționale a Tineretului Social Democrat, deputatul Gabriel Petrea și de doamna deputat Ioana Bran, secretara Camerei Deputaților, au vizitat sala de plen a Camerei Deputaților, sala de plen a Senatului, sălile grupului parlamentar PSD de la Senat și de la Camera Deputaților. La finalul vizitei tinerii suceveni au fost primiți de Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, cu care au discutat despre activitatea parlamentară, despre rolul și necesitatea implicării tinerilor în activitatea politică și administrativă.
Aceasta vizită s-a constituit pentru tinerii sociali democrați suceveni într-un bun prilej de a se familiariza cu arhitectura și activitatea Parlamentului unde mulți dintre ei se vor regăsi în viitorul apropiat în contextul strategiei PSD de promovare a tinerilor.

 

 

One Response

  1. Leul Alb Argintiu

    MINCINOŞI ORDINARI ŞI LICHELE ÎN DEVENIRE !!!! PSD ESTE UN PARTID NOCIV, CARE A RUINAT ŢARA DE PESTE UN SFERT DE VEAC !!!! A DUS CETĂŢENII PATRIEI LA O SĂRĂCIE LUCIE, LA ANALFABETISM ŞI LA BOLI CRONICE!!! PSD ESTE PARTIDUL HOŢIEI; A MINCIUNII, ŞI A IMPOSTURII!!!! ESTE APĂRĂTORUL CLANURILOR INTERLOPE, GRUPURILOR DE INTERESE MESCHINE ŞI OCULTE ŞI A REGRESULUI ECONOMIC!!!! FIŢI BLESTEMAŢI ÎN VECI!!!!!

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.