În data de 20 ianuarie, Poliţia municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată de M.Ioan, de 45 ani, localnic, despre faptul că în noaptea de 17/18.01.2014, persoane necunoscute i-au sustras din locuinţă mai multe bunuri. Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în noaptea de 17/18.01.2014, M.Ioan a consumat băuturi alcoolice cu soţia şi nişte musafiri, după care s-a culcat, fără să încuie uşa, iar a doua zi, a constatat că din casă i-a dispărut un portofel în care se afla suma de 1.000 lei, cartea de identitate, permisul de conducere şi un card bancar, două telefoane mobile şi o cheie auto de contact, ce aparţine unui autoturism împrumutat de la un vecin.
„Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, se arată în comunicatul IPJ Suceava.
Tot luni, 20 ianuarie, Poliţia oraşului Liteni a fost sesizată de M.Mihaela, de 40 ani, din municipiul Suceava, despre faptul că, din casa părintească nelocuită, de pe raza orașului Liteni, i-au fost sustrase mai multe bunuri. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul, în perioada 13-20.01.2014, prin forţarea uşii de acces, persoane necunoscute au pătruns în interiorul casei şi au sustras două butelii de aragaz, un televizor sport, un receiver tv şi mai multe sticle cu vin. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului. La 20.01.2014, ora 17.46, T.Constantin, de 34 ani, din municipiul Suceava, a sesizat poliția prin „S.N.U.A.U. 112” despre faptul că, în aceeași zi, persoane necunoscute i-au sustras din casa scării blocului o bicicletă pentru copii. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, la 20.01.a.c., între orele 13.40-15.00, persoane necunoscute, prin ruperea sistemului antifurt, au sustras bicicleta, valoare prejudiciului fiind de circa 150 lei.
„Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului” se precizează în comunicatul poliției.
Lasa un raspuns